În contrast, tabloul feminin oferă una dintre cele mai deschise curse pentru trofeu din ultimii ani. Circuitul WTA este plin de jucătoare de top, fiecare cu argumente solide pentru a cuceri titlul la Melbourne.
Aryna Sabalenka, liderul mondial, vine după un sezon 2025 excelent, încununat cu titlul de la US Open și cu un debut perfect de sezon, odată cu triumful de la Brisbane. Totuși, dominația sa este constant pusă la încercare. Elena Rybakina a încheiat anul trecut în forță, câștigând WTA Finals, Coco Gauff a impresionat la United Cup, iar Iga Swiatek privește Australian Open ca pe o șansă de a completa seria de Grand Slam-uri.
În acest context, diferențele dintre cele două circuite sunt mai clare ca oricând: ATP-ul este dominat de câteva nume bine conturate, în timp ce WTA-ul rămâne deschis și extrem de competitiv. Tocmai de aceea, pentru a avea o imagine cât mai clară asupra luptei pentru trofeu, am ales primii cinci favoriți atât din tabloul masculin, cât și din cel feminin, analizându-le șansele și cotele antepost puse în joc de Unibet pentru câștigarea Australian Open 2026.
Acest articol conține linkuri afiliate către parteneri publicitari. Analiza ne aparține în totalitate. Joc responsabil. 18+
Jannik Sinner
Clasament actual: 2 ATP
Bilanț 2025: 58–6
Cel mai bun rezultat la Australian Open: Campion (de două ori)
Pentru Jannik Sinner, Australian Open 2026 vine cu o miză uriașă. Italianul a intrat deja într-un club extrem de select anul trecut, reușind să joace finala la toate cele patru turnee de Grand Slam într-un singur sezon, iar acum vizează o performanță și mai rară: șase finale de Grand Slam consecutive, serie începută la US Open 2024.
Sinner este dublu campion en-titre la Melbourne, iar un nou trofeu l-ar transforma în al doilea jucător din Era Open care câștigă de trei ori la rând Australian Open, după Novak Djokovic. Contextul îi este clar favorabil: se simte excelent pe hardul de la Melbourne Park, unde a dominat autoritar în ultimii ani, iar forma sa din finalul sezonului 2025 a fost una impresionantă.
Câștigător Australian Open 2026: Jannik Sinner @ 1.67 (Unibet)
Carlos Alcaraz
Clasament actual: 1 ATP
Bilanț 2025: 71–9
Cel mai bun rezultat la Australian Open: Sferturi de finală (de două ori)
Pentru Carlos Alcaraz, obiectivul este cât se poate de clar înaintea sezonului 2026. "Aș prefera să câștig primul meu Australian Open decât să-mi apăr titlurile de la Roland Garros și US Open", declara spaniolul în luna noiembrie, o afirmație care spune totul despre ambițiile sale.
La doar 22 de ani, Alcaraz urmărește completarea Career Grand Slam-ului, singurul trofeu major care îi lipsește din palmares. Un eventual triumf la Melbourne l-ar transforma în cel mai tânăr jucător din istorie care reușește această performanță și doar al șaselea din Era Open.
Deși rezultatele sale de până acum la Australian Open nu reflectă încă pe deplin valoarea sa maximă, cu două prezențe în sferturile de finală, forma generală îl recomandă drept unul dintre marii favoriți. Alcaraz vine după un sezon 2025 solid, cu 71 de victorii și doar 9 înfrângeri, confirmându-și statutul de lider mondial și rival principal al lui Jannik Sinner în lupta pentru titlurile majore.
Câștigător Australian Open 2026: Carlos Alcaraz @ 2.38 (Unibet)
Novak Djokovic
Clasament actual: 4 ATP
Bilanț 2025: 39–11
Cel mai bun rezultat la Australian Open: Campion (de zece ori)
Este ușor de înțeles de ce Novak Djokovic se află atât de sus în topul favoriților la Australian Open. Chiar și la 38 de ani, greu poți să nu îl consideri cel mai periculos competitor pentru Jannik Sinner și Carlos Alcaraz. Cel mai titrat jucător din istoria turneului a ajuns în semifinalele Australian Open în două ediții consecutive și a avut ghinionul de a nu juca finala în 2025. El l-a învins pe Alcaraz în sferturi, dar a fost nevoit să se retragă după un tiebreak foarte strâns în primul set al semifinalei cu Alexander Zverev.
Djokovic a încheiat sezonul trecut cu al 101-lea titlu ATP, câștigat la Atena. Deși nu a jucat încă în 2026, retragerea de la Adelaide i-a oferit timp suplimentar de odihnă, iar atenția sa rămâne concentrată pe obținerea celui de-al 25-lea trofeu de Grand Slam, un record absolut.
Câștigător Australian Open 2026: Novak Djokovic @ 11.50 (Unibet)
Daniil Medvedev
Clasament actual: 12 ATP
Bilanț 2025: 41–23
Cel mai bun rezultat la Australian Open: Finalist (de trei ori)
Se pare că Daniil Medvedev este pe cale să revină în prim-plan. După mai bine de doi ani fără titlu (iunie 2023 – octombrie 2025), fostul număr 1 mondial a câștigat două dintre ultimele patru turnee, inclusiv victoria din deschiderea sezonului, la Brisbane.
Australian Open a fost însă de multe ori o arenă a dezamăgirilor pentru rus, în ciuda rezultatelor sale constante. Medvedev a ajuns în trei finale la Melbourne în acest deceniu, dar le-a pierdut pe toate, inclusiv două înfrângeri zdrobitoare, cu 2-0 la seturi.
Câștigător Australian Open 2026: Daniil Medvedev @ 21.00 (Unibet)
Alexander Zverev
Clasament actual: 3 ATP
Bilanț 2025: 57–25
Cel mai bun rezultat la Australian Open: Finalist (2025)
Când a fost apt din puncte de vedere fizic, Alexander Zverev a fost unul dintre cei mai constanți jucători din circuitul ATP încă de la debutul său în 2017. Chiar dacă a ajuns în trei finale de Grand Slam, inclusiv la Australian Open anul trecut, titlul mare încă îi lipsește.
Numărul 3 mondial este un favorit sigur să ajungă în fazele superioare la Melbourne. Câștigă constant meciuri, mai ales pe hard, dar pentru a-și adjudeca primul titlu de Grand Slam, va trebui să evite întâlnirea cu Jannik Sinner, care l-a învins de cinci ori la rând, inclusiv în finala de anul trecut.
Cu toate acestea, Zverev rămâne periculos: are un record egal cu Carlos Alcaraz, 6-6 în întâlnirile directe, incluzând o victorie în patru seturi la Melbourne în 2024, ceea ce arată că poate pune probleme chiar și celor mai mari favoriți.
Câștigător Australian Open 2026: Alexander Zverev @ 23.00 (Unibet)
Cote pentru alți jucători
Alex De Minaur @ 41.00 (Unibet)
Alexander Bublik @ 46.00 (Unibet)
Felix Auger-Aliassime @ 61.00 (Unibet)
Hubert Hurkacz @ 71.00 (Unibet)
Aryna Sabalenka
Clasament actual: 1 WTA
Bilanț 2025: 63–12
Cel mai bun rezultat la Australian Open: Campioană (de două ori)
Jucătoarea anului 2025 în WTA deschide topul favoritelor pentru Australian Open 2026 și este greu de contrazis afirmația că Aryna Sabalenka este principala favorită la primul Grand Slam al sezonului. Numărul 1 mondial are deja experiență la Melbourne, ajungând în finală trei ani la rând și câștigând titlul de două ori consecutiv, până când Madison Keys a reușit să o oprească anul trecut.
Sabalenka a încheiat 2025 cu un bilanț impresionant de 39-7 pe hard, incluzând triumful la US Open și finala WTA Finals de la Riyadh. Startul său în 2026 este perfect: a câștigat fără set pierdut turneul de la Brisbane, trecând în drumul său de Karolina Muchova, Marta Kostyuk și Madison Keys.
Câștigătoare Australian Open 2026: Aryna Sabalenka @ 2.70 (Unibet)
Iga Swiatek
Clasament actual: 2 WTA
Bilanț 2025: 64–17
Cel mai bun rezultat la Australian Open: Semifinale (de două ori)
Iga Swiatek va încerca să scrie istorie la Melbourne, ceea ce o face o amenințare și mai mare înaintea Australian Open. După victoria de la Wimbledon 2025, poloneza poate deveni a șasea jucătoare din Era Open care să completeze Career Slam dacă va câștiga titlul la Australian Open.
Swiatek vine după succesul Poloniei la United Cup, unde a câștigat trei din cele cinci meciuri de simplu, dar înfrângerea în seturi directe în fața lui Coco Gauff a redus recordul său împotriva jucătoarelor din Top 10, începând cu 2025, la 9-9.
Câștigătoare Australian Open 2026: Iga Swiatek @ 5.25 (Unibet)
Elena Rybakina
Clasament actual: 5 WTA
Bilanț 2025: 59–19
Cel mai bun rezultat la Australian Open: Finalistă (2023)
Este greu să păstrezi ritmul după o pauză de sezon, dar Rybakina speră să aducă la Melbourne forma excelentă din finalul anului trecut. Fosta campioană de la Wimbledon a încheiat 2025 în stil mare, fiind neînvinsă la WTA Finals și câștigând finala în seturi directe împotriva numărului 1 mondial, Sabalenka.
2025 a fost unul dintre cei mai buni ani ai ei: 59 de victorii, un record personal, cu 12 mai multe decât anul precedent. Deși nu a cucerit niciun Grand Slam sau titlu WTA 1000, a fost extrem de constantă, ajungând în trei semifinale WTA 1000 și două sferturi de finală suplimentare. A câștigat trei trofee în total, două WTA 500 și titlul de la WTA Finals, cel mai bun bilanț al său într-un singur sezon.
Câștigătoare Australian Open 2026: Elena Rybakina@ 7.00 (Unibet)
Coco Gauff
Clasament actual: 3 WTA
Bilanț 2025: 48–16
Cel mai bun rezultat la Australian Open: Semifinale (2024)
2025 a fost un an remarcabil pentru tânăra americană de 21 de ani, care și-a adăugat în palmares al doilea titlu de Grand Slam. la Roland Garros. Cori a încheiat sezonul în forță cu al treilea titlu WTA 1000 la Wuhan. Gauff a debutat promițător în noul an, învingând-o în seturi directe pe Iga Swiatek la United Cup.
Coco a fost constantă la Australian Open, ajungând cel puțin în turul 4 în fiecare dintre ultimele trei ediții, dar încă mai caută acel pas spre finală și titlu. Americanca are tendința de a practica cel mai bun tenis spre finalul sezonului și speră ca 2026 să fie anul în care această formă bună de la sfârșitul anului trecut să se transforme într-un start puternic în Melbourne.
Câștigătoare Australian Open 2026: Coco Gauff @ 7.50 (Unibet)
Amanda Anisimova
Clasament actual: 4 WTA
Bilanț 2025: 45–16
Cel mai bun rezultat la Australian Open: turul 4 (de trei ori)
Anisimova vine la Melbourne cu ambiția de a ajunge în a treia finală de Grand Slam consecutivă, după ce anul trecut a fost finalistă la Wimbledon și US Open. În 2025 și-a depășit toate așteptările, câștigând primele două titluri WTA 1000 din carieră și calificându-se la WTA Finals.
De când s-a întors după pauza pentru sănătate mentală din 2023–2024, evoluția ei a fost constantă, iar acum își propune să câștige și mai mult. La Australian Open va fi cap de serie 4, cea mai bună poziție a ei la un turneu de Grand Slam. Amanda are șansa să treacă pentru prima dată de sferturi la Melbourne Park.
Câștigătoare Australian Open 2026: Amanda Anisimova @ 7.50 (Unibet)
Cote pentru alte jucătoare
Mirra Andreeva @ 14.00 (Unibet)
Marta Kostyuk @ 23.00 (Unibet)
Victoria Mboko @ 31.00 (Unibet)
Karolina Muchova @ 36.00 (Unibet)
Jasmine Paolini @ 46.00 (Unibet)
Elina Svitolina @ 56.00 (Unibet)
Cotele sunt oferite de Unibet, valabile la momentul publicării și pot suferi modificări.
