S-a tras la sorți tabloul la Australian Open. Traseu dificil pentru Alcaraz! Cu cine joacă Sinner

Jannik Sinner și Carlos Alcaraz
Jannik Sinner și Carlos AlcarazČTK / imago sportfotodienst / Matrix Images/Jung Ui-Chel/ Profimedia

Emoțiile au ajuns la cote maxime la Melbourne, unde tragerea la sorți pentru Australian Open a stabilit primele mari meciuri ale turneului de Grand Slam. Jannik Sinner, Carlos Alcaraz și Novak Djokovic, principalii favoriți la titlu, se pregătesc pentru turneul ce va debuta duminică.

Deși ocupă locul secund în ierarhia ATP, Jannik Sinner este văzut de specialiști drept principalul favorit Melbourne. Campionul ultimelor două ediții beneficiază de condiții care îi pun perfect în valoare jocul, spre deosebire de Carlos Alcaraz, rivalul său care a rămas și fără sprijinul mentorului său, Juan Carlos Ferrero.

Drumul italianului începe cu francezul Hugo Gaston, dar primul mare test ar putea apărea în turul al treilea, unde s-ar putea produce un duel de gală cu tânărul brazilian Joao Fonseca.

În fazele superioare, Sinner ar putea da peste tânărul francez în ascensiune Givanni Mpetshi Perricard în optimi, jucător despre care se spune că ar avea cel mai bun serviciu din lume și peste Ben Shelton în sferturi.

Deși Shelton este văzut drept un viitor pretendent la primele locuri mondiale, palmaresul direct (8-1 pentru Sinner) îi oferă italianului un avantaj psihologic uriaș înainte de o posibilă semifinală cu Novak Djokovic.

Carlos Alcaraz, tablou dificil

Carlos Alcaraz are o motivație specială în acest an: vrea să devină cel mai tânăr jucător din istorie care cucerește toate cele patru turnee de Grand Slam, depășind recordul lui Rafael Nadal. Totuși, parcursul său este presărat cu obstacole dificile.

Un posibil duel cu talentatul Sebastian Korda, jucător capabil să lupte cu oricine atunci când este apt fizic va avea loc în turul 3.

În optimi, Alcaraz ar putea da de compatriotul Davidovich Fokina sau de americanul Tommy Paul.

Lucrurile devin și mai dificile în sferturi, unde adversarul lui Carlito ar putea fi Alex De Minaur (locul 6 ATP) sau omul momentului, Alexander Bublik, proaspăt intrat în top 10 după o serie incredibilă de 5 finale câștigate.

În semifinale, Alcaraz ar putea reedita finala de anul trecut împotriva lui Sascha Zverev sau s-ar putea ciocni de Daniil Medvedev, care revine în forță după un an 2025 dedicat familiei.

Novak Djokovic și lupta cu propria condiție fizică

Pentru Novak Djokovic, miza este titlul cu numărul 25 de Grand Slam și al 11-lea trofeu la Melbourne.

Sârbul a provocat însă îngrijorare după ce s-a retras de la ultimul antrenament din cauza unor probleme la gât și în zona cervicală.

Fără meciuri oficiale din noiembrie, Nole va avea un test de foc încă din turul 3 împotriva lui Brandon Nakashima, americanul aflat în cea mai bună formă a carierei.

O eventuală optime de finală l-ar pune față în față cu Jakub Mensik, cehul de 20 de ani care a avut un sezon 2025 fantastic. 

Mensik are deja victoria morală de a-l fi învins pe sârb în finala de la Miami de anul trecut.

Dacă trece de acest hop, Djokovic l-ar putea întâlni în sferturi pe experimentatul Taylor Fritz, înainte de o potențială semifinală de foc împotriva lui Sinner, jucătorul care a devenit „coșmarul” său recent, câștigând ultimele cinci dueluri directe.