La doar 22 de ani, Alcaraz are deja șase titluri de Grand Slam în palmares și vine la Melbourne cu obiectivul clar de a adăuga trofeul australian celor două câștigate la Wimbledon, celor două de la Roland Garros și celor două de la US Open.
Federer, unul dintre cei mai mari jucători din istorie, a reușit să completeze Marele Șlem abia în 2009, odată cu victoria de la Roland Garros, deși până în 2004 dominase deja celelalte trei turnee majore. El subliniază că astfel de realizări nu vin ușor și necesită răbdare.
”E la fel ca situația lui Rory McIlroy cu Mastersul. Sunt obiective extrem de greu de atins”, a explicat elvețianul.
Rivalități, presiune și un moment istoric posibil
Prezent la Melbourne Park, Federer a recunoscut că performanța unui Mare Șlem complet la o vârstă atât de fragedă ar fi ceva ieșit din comun.
”Ar fi nebunie curată. Să vedem dacă poate face ceva nebunesc săptămâna asta. Sper să reușească, pentru că ar fi un moment uriaș pentru tenis”, a spus fostul lider mondial.
Alcaraz domină în prezent circuitul masculin alături de italianul Jannik Sinner, într-o rivalitate intensă care amintește de marile confruntări ale lui Federer cu Rafael Nadal și Novak Djokovic. Cei doi și-au împărțit ultimele opt titluri de Grand Slam și au jucat ultimele trei finale majore.
Federer, retras din activitate în 2022, a urmărit de aproape evoluția noii generații, chiar dacă nu i-a întâlnit niciodată în meciuri oficiale.
”M-am antrenat puțin cu ei. Lovesc mingea extraordinar. E clar că viitorul sună foarte bine, atâta timp cât rămân sănătoși”, a punctat el.
Elvețianul revine la Australian Open pentru prima oară din 2020, cu ocazia unei ceremonii speciale dedicate carierei sale. Palmaresul său rămâne impresionant: 20 de titluri de Grand Slam, opt trofee la Wimbledon, record masculin, și 103 titluri ATP.
Viața după retragere s-a dovedit mai simplă decât se aștepta. Federer spune că se bucură de timpul petrecut cu familia și copiii săi, merge la teren, urmărește tenisul din tribune, dar exclude pentru moment o carieră în antrenorat.
”Niciodată să nu spui niciodată. Și Edberg spunea la fel. Dar acum sunt foarte ocupat, am patru copii. Deocamdată, nu există nicio șansă”, a concluzionat Federer.
