Altele

”Mi-a oferit o mulțime de lucruri” Sinner a anunțat despărțirea de antrenorul Cahill

Jannik Sinner s-a calificat în turul 3 la Australian Open după un meci maraton
Jannik Sinner s-a calificat în turul 3 la Australian Open după un meci maraton© Nicolas Luttiau / Bestimage / Profimedia
Jannik Sinner a obținut calificarea în turul al treilea al Australian Open după un meci intens împotriva australianului Tristan Schoolkate, câștigând cu 4-6, 6-4, 6-1, 6-3.

Jannik Sinner - Tristan Schoolkate 4-6, 6-4, 6-1, 6-3

În ciuda unui început ezitant, liderul ATP a reușit să-și regăsească ritmul și să încheie partida în forță, după aproape trei ore de joc.

Schoolkate, aflat pe locul 173 în clasamentul ATP și beneficiind de un wild-card pentru tabloul principal, a oferit o replică solidă în fața favoritului principal. Australianul a câștigat primul set și a menținut echilibrul până spre finalul celui de-al doilea, când Sinner a reușit să se impună, preluând controlul partidei. De acolo, italianul și-a ridicat nivelul și a dominat ultimele două seturi.

La conferința de presă, Jannik a recunoscut că începutul meciului a fost complicat, mai ales că nu avusese ocazia să-l studieze prea bine pe adversarul său. El a apreciat însă nivelul excelent de joc al lui Schoolkate, spunând că australianul i-a creat dificultăți serioase în prima parte a partidei.

"Am simțit că joacă un tenis grozav, mai ales în primul set. Timp de un set și jumătate a servit mult mai bine decât mine. Avea un nivel fantastic de tenis. Nu l-am cunoscut prea bine ca jucător, așa că a fost complicat pentru mine.

A produs un nivel de tenis mai mare decât al meu pentru o oră, așa că a fost un meci greu de câștigat. Sunt mulțumit de modul în care am gestionat această situație și sunt fericit că am avansat în turneu, a fost un meci greu", a spus Sinner la finalul partidei.

"Darren mi-a oferit o mulțime de lucruri”

Sinner a abordat și subiectul viitoarei despărțiri de antrenorul său, Darren Cahill. Australianul, care a avut un rol crucial în ascensiunea lui Sinner spre vârful clasamentului mondial, a anunțat că se va retrage din activitatea de antrenorat la finalul acestui sezon, pentru a petrece mai mult timp cu familia.

"Darren mi-a oferit o mulțime de lucruri. Un an este foarte mult, mai sunt multe de realizat și nu vreau să vorbesc prea mult despre retragerea lui. Mă simt foarte, foarte norocos, precum și foarte fericit, să fiu ultimul său jucător antrenat de el în circuit.

A fost un antrenor incredibil, precum și o persoană incredibilă, nu numai pentru mine, ci și pentru toți jucătorii cu care a colaborat anterior. Sper să avem un sezon frumos împreună și vom vedea ce ne rezervă viitorul. Are o familie frumoasă, are multe lucruri de făcut după munca lui în lumea tenisului. Anul este încă lung, vrem să ne bucurăm”, a adăugat italianul.

Jannik Sinner va avea o zi de respiro înainte de a reveni pe teren sâmbătă, când îl va înfrunta pe americanul Marcos Giron (46 ATP) în turul al treilea al Australian Open.

Giron, în vârstă de 31 de ani, a reușit anul acesta primele sale victorii la ”Openul Vesel” și se află pentru a treia oară în carieră în turul III al unui turneu de Grand Slam, după ce a mai ajuns în această fază la Roland Garros în 2021 și 2023.