Altele

Jaqueline Cristian s-a calificat în optimi la Auckland, turneul la care Simona Halep primise wildcard

Jaqueline Cristian s-a calificat în optimi la Auckland, turneul la care Simona Halep primise wildcard
Jaqueline Cristian s-a calificat în optimi la Auckland, turneul la care Simona Halep primise wildcardProfimedia
Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 250 de la Auckland (Noua Zeelandă), după abandonul ucrainencei Iulia Starodubțeva, la scorul de 6-3, 2-0.

Românca,  85 WTA, a avut nevoie de exact o oră pentru a obține victoria, la primul său duel cu Starodubțeva (24 ani, 101 WTA).

Jaqueline Cristian a dominat primul set, pe care l-a câştigat cu 6-3, după ce a condus cu 5-1. Ea şi-a adjudecat şi primele două ghemuri ale setului secund, după care adversara ei s-a retras.

Jaqueline Cristian şi-a asigurat un cec de 4.160 de dolari şi 30 de puncte WTA, iar în optimi o va întâlni pe învingătoarea dintre americanca Madison Keys, principala favorită, şi italianca Lucia Bronzetti.

Simona Halep primise un wild card pentru turneul de la Auckland, dar a fost nevoită să renunțe la participare din cauza unei accidentări.

Ultimele două ediții ale turneului au fost câştigate de jucătoarea americană Coco Gauff.