Sorana Cîrstea a anunțat că acesta va fi sezonul ei final în tenis, dar joacă din ce în ce mai bine și are un început de an excepțional. După ce la Brisbane a fost oprită doar de Aryna Sabalenka, lidera mondială, Sori a debutat cu succes și la Adelaide.
Va fi pe tabloul principal al competiției după două etape scurte de calificare. În meciul decisiv a trecut de Kamilla Rakhimova din Uzbekistan cu 7-6, 6-3, după ce, în prima partidă o învinsese pe norvegianca Ulrikke Eikeri.
Jaqueline Cristian și-a câștigat și ea partidele de calificare. Duminică dimineață ea a depășit-o lejer pe rusoaica Anastasia Potapova cu 6-1, 6-3, după o oră și 25 de minute. Sâmbătă o avusese de înfruntat pe adolescenta locală Sarah Mildren.
Gabriela Ruse participă și ea cu succes la primul ei turneu din acest an. Gabi, clasată pe locul 85 în WTA, a avut cea mai dificilă partidă dintre românce. Un meci contra cehoaicei Katerina Siniakova, aflată în Top 50, de care a trecut în cele din urmă în trei seturi, 3-6, 6-3, 6-2.
Toate așteaptă acum tragerea la sorți pentru tabloul principal, unde sunt deja stabilite o parte dintre partide.
Americancele Jessica Pegula și Madison Keys sunt principalele două favorite ale turneului de la Adelaide, cea de-a doua fiind și deținătoarea trofeului. Mai participă, printre altele, Paula Badosa, Mirra Andreeva, Leylah Fernandez și Maria Sakkari.
