Aflată, probabil, în cea mai bună formă a carierei, Cristian pornește ca favorită la calificarea în semifinale, unde ar putea da peste Victoria Mboko sau Madison Keys. Pe hârtie, misiunea pare mai accesibilă, însă Birrell nu este un adversar de ignorat.
Australianca, aflată pe locul 107 WTA înaintea turneului, a profitat de retragerea Marketei Vondrousova, din nou afectată de probleme medicale, dar acest lucru nu îi știrbește parcursul solid. Mai devreme, Birrell reușise o victorie importantă în fața Anastasiei Potapova, numărul 54 mondial, scor 6-4, 6-4, confirmând forma bună arătată și anul trecut.
Accederea în sferturile de la Adelaide îi asigură revenirea în top 100 mondial, un prag simbolic pentru o jucătoare care a lipsit aproape trei ani din circuit. În 2023, Birrell a avut cel mai bun sezon al carierei, ajungând până pe locul 60 WTA în luna mai și disputând finala turneului de la Chennai.
Meciul cu Jaqueline Cristian va fi al treilea duel direct dintre cele două, scorul fiind egal până acum. Birrell s-a impus pe teren propriu, la Hobart, în 2024, în timp ce românca și-a luat revanșa categoric la ultima ediție de Roland Garros, unde a câștigat fără drept de apel, 6-0, 6-1.
