Barcelona a marcat prin Marcos Alonso (50) și Raphinha (76), în timp ce Manchester United a replicat prin Marcus Rashford (53) și Jules Kounde (59-autogol).
Antrenorul lui Manchester United, Erik ten Hag, consideră că echipa sa merita victoria și regretă că jucătorii său nu au putut fructifica mai multe ocazii.
”Când înfrunți echipa numărul unu din Spania în deplasare și domini, poți spune cu siguranță că ai progresat. Poți vedea asta doar cu un ochi pozitiv. Dar când îți creezi atâtea ocazii, trebuie să concretizezi mai multe dintre ele. Ar fi trebui să câștigăm acest joc, așa că mai avem încă etape de parcurs. A fost un meci de nivel înalt, cu două echipe bune, plăcute de urmărit. Sunt foarte mulțumit de performanța noastră împotriva unei echipe atât de mari.
Dezamăgirea este că nimeni nu se aștepta că ne creăm atâtea ocazii, dar ar fi trebuit să transformăm mai multe dintre ele în goluri. Ar fi trebuit să înscriem cel puțin patru goluri. Dar la scorul de 2-1 a fost un fault clar asupra lui Marcus Rashford. Putem discuta despre locul faultului, fie că a fost în careu sau în afara sa, dar a fost un cartonaș roșu sigur. Cred că a fost o decizie foarte proastă. Poate că arbitrii au fost impresionați de presingul Barcelonei, dar asta nu este posibil la cel mai înalt nivel european”, a declarat Ten Hag.
De partea cealaltă, Xavi Hernandez critică penalty-ul neacoradat echipei sale, dar spune că nu este pentru prima dată când Barcelona este defavorizată.
”Sunt mulțumit de rezultatul de egalitate. E dificil, pentru că suntem Barca, dar am jucat cu o echipă de un nivel spectaculos, una dintre cele mai bune din Europa, cu un bloc foarte puternic. Am reușit să ne ridicăm intensitatea la nivelul lor, chiar am dominat uneori. Am dat dovadă de caracter, am progresat psihic și, în acest sens, cred că am fost foarte buni. Nu am reușit să câștigăm, am făcut meci nul și vom vedea ce se întâmplă în retur. Au mai furat un penalty. Nu este prima dată: la Milano, în Liga Campionilor, acolo... Nu știu de ce s-au oprit acum să mai fluiere penalty-uri pentru henț. Pare de necrezut, de necrezut”, a declarat Xavi, citat de AFP.
Meciul retur dintre cele două echipe va avea loc pe data de 23 februarie, pe Old Trafford.