Arbitrul în vârstă de 42 de ani din Plock a obținut 150 de puncte și i-a devansat pe câștigătorul sondajului din 2020, italianul Daniele Orsato - 65 - și pe francezul Clement Turpin - 40.
"A devenit primul arbitru polonez care a oficiat o finală de Cupa Mondială și asta la doar un an după ce a fost nevoit să lipsească de la Campionatul European din cauza unor probleme de sănătate. Ce realizare pentru Szymon Marciniak!" - s-a scris pe site-ul organizației.
Următorii în clasament au fost englezul Michael Oliver, cu 35 de puncte, Victor Gomes din Africa de Sud, cu 25, și slovenul Slavko Vincic, cu 20.
IFFHS, asociație înființată în 1984, studiază istoria fotbalului și ține statisticile acestui sport.
Organizația a acordat premii la diferite categorii, laureații din 2022 fiind belgianul Thibaut Courtois, de la Real Madrid, la categoria "cel mai bun portar", argentinianul Lionel Messi a fost desemnat cel mai bun fotbalist, selecționerul Lionel Scaloni a fost recunoscut ca fiind cel mai bun antrenor la nivel de echipe naționale, iar câștigătorul premiului în rândul antrenorilor de club a fost italianul Carlo Ancelotti, de la Real Madrid.