Golul înscris de Omar El Sawy în minutul 55 a adus arădenilor victoria și i-a apropiat la un punct de CFR. Clujenii au rămas pe locul 8, cu 16 puncte, urmați de UTA, care a ajuns la 15 puncte.
Citește și: VIDEO: CFR-ul lui Șumudică ratează șansa de a urca pe loc de play-off. UTA se impune la Arad
„Nu putem să ne transformăm peste noapte”
Întrebat despre cele șase înfrângeri suferite de CFR în primele 12 etape, Șumudică a amintit că lotul a trecut prin numeroase schimbări față de sezonul precedent.
„De ce să sune ciudat? Păi, noi suntem umbra CFR-ului din anii trecuți, ce să vorbim? Trebuie să vedem unde suntem. Trebuie să repet iar? Au plecat 18 jucători față de anul trecut. Nu putem să ne transformăm peste noapte.
Nu știu dacă mai pleacă și alții, eu sunt antrenor, nu am ce să spun. Viitorul e foarte dificil din toate punctele de vedere. Dacă nu ne trezim și demonstrăm că suntem un grup, nu putem.
N-am ce să le reproșez ca atitudine, și-au dorit, dar atâta au putut la momentul actual. Nu există relații de joc și nu poți câștiga doar din organizarea jocului”, a declarat antrenorul la flash-interviu.
CFR a pierdut în acest campionat cu Oțelul, Rapid, Corvinul, Sepsi, Universitatea Cluj și UTA. Primele două înfrângeri au venit în mandatul lui Antonio Folha.
„Prima repriză jucăm cu frică. Au fost peste noi”
În analiza partidei de la Arad, Șumudică a remarcat duelurile pierdute de jucătorii săi și ezitările din prima repriză. Tehnicianul a indicat și ocazia lui Biliboc drept un moment în care CFR ar fi putut schimba desfășurarea meciului.
„Meritat. Meritat. A fost o victorie meritată a celor de la UTA. Am pierdut toate duelurile. Au calitate, se vede că joacă de mult timp împreună.
Au fost peste noi. Nu cu ocazii foarte mari, decât atunci când ne-am deschis noi. Am avut ocazia să facem 1-0 clar la Biliboc. Dacă nu dai gol, asta e. Cât am putut am stat în 0-0, dar, dacă nu marchezi, e greu să reziști.
Același lucru ca la Pitești.
Prima repriză jucăm cu frică, ne e frică să facem orice. Toată săptămâna am lucrat, nu știu de ce apare frica asta. A doua repriză am marcat atunci, acum nu. Dacă marcam, ar fi fost alt joc”.
SUPERLIGA 2026/27
Urmărește cele mai importante informații din Superliga României, de la transferuri și programul meciurilor până la cele mai noi declarații și știri.
Program Superliga - Rezultate - Clasament - Reguli noi
Listă antrenori - Top Transferuri - Program derby-uri - Știri noi
