Ștefan Târnovanu nu a fost selecționat pentru primele dueluri din preliminariile EURO 2024

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Ștefan Târnovanu nu a fost selecționat pentru primele dueluri din preliminariile EURO 2024
Ștefan Târnovanu nu prinde lotul României pentru primele dueluri din luna martie
Ștefan Târnovanu nu prinde lotul României pentru primele dueluri din luna martie
Profimedia
România începe campania de calificare la Euro 2024 pe 25 martie, când tricolorii se vor deplasa la Andorra pentru primul meci din preliminarii, urmând ca pe 28 martie să dispute prima partidă acasă, împotriva Belarusului.

Selecționerul Edi Iordănescu a stabilit care sunt cei trei portari din lotul României pentru primele meciuri de la finalul lunii martie. Stranierii Ionuț Radu (Auxerre) și Florin Niță (Pardubice) sunt incluși, cei doi aflându-se într-o formă foarte bună, în timp ce din Superliga a fost ales Horațiu Moldovan (Rapid).

Citește și: Poveste de succes pentru Ionuț Radu în Franța. De ce a ales Auxerre: ”Am nevoie să joc”

Motivul pentru care Ștefan Târnovanu nu a fost selecționat

Deși a fost prezent la ultimele acțiuni ale României, Ștefan Târnovanu (22 de ani - FCSB) nu a fost selectat pentru primele meciuri preliminare pentru Euro.

Citește și: Vești bune pentru Iordănescu! Florin Niță, desemnat de trei ori la rând portarul etapei în Cehia

Decizia nu vine în contextul performanțelor sportive. Selecționerul naționalei de tineret (U21), Emil Săndoi, are nevoie de serviciile lui Târnovanu pentru meciurile amicale cu Portugalia (24 martie - București) și Germania (28 martie - Sibiu). Mai mult decât atât, portarul lui FCSB este văzut titular la Campionatul European U21 care va avea loc în aceasta vară, în perioada 21 iunie - 8 iulie. 

Grupa României U21 la Euro

Turneul final se va desfășura în România și Georgia. Tricolorii mici se află în Grupa B, alături de Spania, Ucraina și Croația.

Pe 21 iunie, România întâlnește Spania în meciul de deschidere care va avea loc pe Stadionul Ghencea din București.

Tot pe stadionul pe care evoluează divizionara secundă CSA Steaua se vor disputa și celelalte două partide, cu Ucraina (24 iunie) și Croația (27 iunie).