Acesta a declarat, cu ocazia Marelui Premiu de la Miami, că schimbarea se va produce cu siguranță. ”Se va întâmpla. În cele din urmă, este o chestiune de timp”, a spus Sulayem, în biroul său cu vedere la pista din jurul Hard Rock Stadium.
”În 2031, V8-ul. FIA va avea puterea să o facă, fără niciun vot din partea Producătorilor de Unități de Putere (PUM). Acesta este regulamentul. Dar vrem să aducem acest motor cu un an mai devreme, ceea ce toată lumea cere acum”, a explicat responsabilul din Emiratele Arabe Unite.
Formula 1 a intrat într-o nouă eră a motoarelor în acest sezon, unitățile propulsoare fiind acum împărțite în procente egale între puterea electrică şi cea cu ardere internă, utilizând combustibil complet sustenabil.
Unii piloți s-au plâns că trebuie să ridice piciorul de pe accelerație şi să lase maşina să ruleze liber în viraje, pentru ca motorul cu ardere internă să poată reîncărca bateria şi şi-au exprimat totodată îngrijorările în privința securității, în special în legătură cu diferențele de viteză la start şi în timpul cursei.
Nu este prima dată când Ben Sulayem pledează pentru trecerea la motoare V8 sau V10, tot cu combustibil sustenabil, dar acum pare să se confrunte cu o rezistență mai mică. Ciclul motorului actual urmează să fie menținut în următorii cinci ani.
Preşedintele FIA a adăugat că, în conformitate cu regulile, se poate face o modificare pentru 2030 dacă o super-majoritate de patru dintre cei şase producători, inclusiv General Motors, partenerul Cadillac, votează în favoarea schimbării. Altfel, FIA poate impune trecerea la noile motoare pentru 2031.
