Altele

Max Verstappen va pleca din pole position în Azerbaidjan după o sesiune cu șase accidente

Carlos Sainz, Max Verstappen și Liam Lawson
Carlos Sainz, Max Verstappen și Liam LawsonMARK THOMPSON / GETTY IMAGES EUROPE / Getty Images via AFP
Pilotul olandez Max Verstappen (Red Bull) a stabilit cel mai bun timp al calificărilor pentru Marele Premiu de Formula 1 al Azerbaidjanului, desfăşurate sâmbătă pe circuitul urban de la Baku.

Cvadrplul campion mondial a fost cronometrat pe un tur de pistă în 1 min 41 sec 117/1000, reuşind să-l devanseze cu 478/1000 pe spaniolul Carlos Sainz Jr (Williams) şi cu 590/1000 pe neozeelandezul Liam Lawson (Racing Bulls).

Cei doi piloți ai echipei McLaren, britanicul Lando Norris şi australianul Oscar Piastri, actualul lider al Campionatului Mondial, vor lua startul în cursa de duminică de pe locurile 7, respectiv 9.

Verstappen (27 ani) a semnat cu această ocazie al 46-lea pole position din cariera sa şi al şaselea din acest sezon.

Sesiunea a fost întreruptă de şase ori din cauza accidentelor şi a durat aproape două ore, din cauza timpilor necesari pentru evacuarea monoposturilor avariate, a resturilor împrăştiate pe pistă şi a refacerii zidurilor de protecție.