O nouă greșeală McLaren? Oscar Piastri va fi dezavantajat la Abu Dhabi

Oscar Piastri
Oscar PiastriNOUSHAD THEKKAYIL / NURPHOTO / NURPHOTO VIA AFP

Pilotul australian Oscar Piastri (McLaren) nu va participa la prima sesiune de antrenamente libere dinaintea Marelui Premiu de Formula 1 de la Abu Dhabi, ultimul al sezonului, în ciuda faptului că este în luptă pentru titlul de campion mondial.

Pato O'Ward va conduce monopostul lui Piastri în prima sesiune de antrenamente libere, astfel ca McLaren să îndeplinească obligațiile regulamentare de a utiliza debutanți în antrenamente.

Fiecare echipă trebuie să permită unor alți piloți să ia parte la cel puțin patru sesiuni, iar McLaren a bifat doar trei astfel de sesiuni până acum, de două ori fiind înlocuit Lando Norris și o dată Oscar Piastri, australianul fiind nevoit acum să rateze prima sesiune de antrenamente, într-un moment în care se luptă încă cu coechipierul său și cu Max Verstappen (Red Bull) pentru titlul mondial.

Potrivit fostului pilot de Formula 1 Ralf Schumacher, acum expert al postului Sky TV, Piastri era conştient de situație încă de la începutul anului. Momentul este unul nefavorabil şi un dezavantaj pentru Piastri, care va rata timp important pe pistă înaintea cursei decisive pentru titlu.

Cu şapte victorii obținute în acest până la finalul lunii august, Piastri părea mare favorit la titlul mondial al piloților, dar de atunci australianul nu a mai câştigat nicio cursă, iar rezultatele sale au fost modeste. În consecință, a fost depăşit în clasament de coechipierul Lando Norris şi de campionul mondial en titre Max Verstappen (Red Bull).

Ultima cursă a sezonului, care va avea loc duminică, la Abu Dhabi, se anunță dramatică, Norris având 12 puncte avans în ierarhie față de Verstappen şi 16 față de Piastri.