Altele

Sorana Cîrstea, eliminată dramatic în semifinale la Osaka de finalista de US Open 2021

Sorana Cîrstea
Sorana CîrsteaČTK / imago sportfotodienst / IMAGO/ Profimedia

Parcursul excelent al Soranei Cîrstea (51 WTA) la turneul WTA 250 de la Osaka s-a încheiat în semifinale. Românca a fost învinsă în trei seturi de favorita numărul 4 a competiției, Leylah Fernandez (27 WTA), scor 1-6, 6-2, 4-6, după o luptă intensă de o oră și 56 de minute.

Meciul a început sub semnul dominației canadienei. Deși Sorana Cîrstea a reușit un break rapid, a cedat apoi șase game-uri consecutive, pierzând primul set cu 6-1 în doar 32 de minute.

Românca a revenit spectaculos în actul secund, reușind să se desprindă la 3-2 și să câștige patru game-uri la rând, trimițând partida în decisiv, cu 6-2.

Setul al treilea a fost cel mai echilibrat și, în același timp, cel mai frustrant. Cîrstea a preluat rapid conducerea cu 3-1, dar Fernandez, fosta finalistă de la US Open 2021, a reacționat imediat, câștigând trei game-uri consecutive și preluând controlul la 4-3. Deși Sorana a reușit să egaleze la 4-4, Fernandez a realizat un break decisiv, 5-4  și a închis meciul pe propriul serviciu.

Chiar și așa, pentru Sorana Cîrstea turneul de la Osaka reprezintă revenirea în Top 50 Live WTA după ce o mare parte din 2025 s-a aflat cjhiar în afara Top 100.

Speranța Jaqueline Cristian

În ciuda eliminării Soranei, România păstrează șanse la trofeul de la Osaka prin Jaqueline Cristian (47 WTA).

Jaqueline o va înfrunta în cealaltă semifinală pe Tereza Valentova (78 WTA) și are o miză uriașă: o victorie i-ar asigura pătrunderea în premieră în Top 40 WTA, marcând un nou apogeu al carierei sale.

Este anul cel mai bun al bucureștencei, care a atins acum a treia semifinală WTA din 2025 (după finala de la Rabat unde a ajuns chiar în finală și Iași, unde s-a oprit în semifinale, fiind învinsă de Irina Begu), după sezonul 2021, în care ajunsese în două semifinale, la Nur-Sultan și la Linz.