Salt la conținutul principal

Situația lui Marius Baciu la FCSB după remiza cu Farul Constanța. ”E o problemă”

Situația lui Marius Baciu la FCSB după remiza cu Farul. ”E o problemă”
Situația lui Marius Baciu la FCSB după remiza cu Farul. ”E o problemă” Razvan Pasarica / Sport News / Profimedia

FCSB a salvat in extremis un punct pe teren propriu în etapa a treia a Superligii, remizând 2-2 în fața celor de la Farul Constanța.

Oaspeții au avut o primă repriză excelentă, intrând la cabine cu un avantaj de două goluri grație reușitelor semnate de Doicaru și Radaslavescu.

Formația gazdă a reacționat în actul secund și a redus din diferență prin Dawa. Deși Florin Tănase a ratat o lovitură de pedeapsă la scorul de 1-2, FCSB a izbutit în cele din urmă egalarea spre finalul confruntării, când Joao Paulo a trimis mingea în plasă și a stabilit rezultatul final.

Evoluția echipei l-a nemulțumit profund pe Gigi Becali, care a anunțat măsuri drastice la gruparea roș-albastră, punctând totodată că observă o problemă în strategia băncii tehnice. Cu toate acestea, finanțatorul a subliniat că Marius Baciu nu riscă să fie înlocuit în acest moment.

Întrebat dacă este o problemă legată de antrenor, Becali a răspuns: "Eu cred că da, dar nu se pune problema demiterii. E o problemă din punct de vedere al posesiei. Nu 70% posesie vreau, eu vreau între linii, vreau ocazii de poartă, această posesie o vreau. Dar posesie cu fundaşii centrali, laterali, cu portarul, nu-mi place mie”.

”Încă mai am încredere în George (Octavian Popescu), dacă el va începe, cât de cât, să nu mai dribleze la mişto. Şi îl aştept pe Miculescu", a spus Gigi Becali, în exclusivitate pentru Prima Sport.

Fotbal