Jannik Sinner, în vârstă de 23 de ani, a pierdut o finală epică la Roland Garros în fața rivalului său Carlos Alcaraz, în luna iunie, dar și-a luat revanșa în iulie la Wimbledon, cucerind al patrulea titlu de Grand Slam din carieră și al doilea dintr-un sezon dificil, marcat inclusiv de o scurtă suspendare pentru o încălcare accidentală a regulamentului antidoping.
După acel succes de la All England Club, liderul mondial a decis să pună sănătatea pe primul plan, alegând o pauză de aproape o lună, în care să se recupereze fizic și mental. Revenirea pe teren va avea loc în weekend, la Cincinnati Open, unde Sinner este campion en-titre și beneficiază de un prim tur liber.
„Corpul și mintea au nevoie să se recupereze și să înțeleagă ce s-a întâmplat. Sunt foarte fericit că mi-am luat acest timp liber, am stat cu familia, prietenii și oamenii importanți din jurul meu. În trecut am făcut greșeala de a reveni prea devreme”, a declarat italianul în cadrul unei conferințe de presă susținute miercuri, în Ohio.
Jucătorul italian a atras atenția și printr-un detaliu neobișnuit în antrenamentul cu Christopher Eubanks – a purtat un bandaj de protecție pe cotul drept, ceea ce a stârnit speculații legate de o posibilă accidentare recurentă. Sinner a clarificat rapid situația:
„Cotul e bine. A fost prima dată când am pus manșonul pentru că îmi place senzația. Impactul cu mingea este puțin mai stabil și mi-a plăcut senzația și la Wimbledon. Acum testez cum mă simt cu el în condiții de umiditate și căldură mare. E ceva ce voi lua în calcul.”
Turneul de la Cincinnati este ultimul test important înainte de US Open, programat între 23 august și 7 septembrie. Sinner pare pregătit să-și continue forma excelentă și să apere titlul cu ambiție și încredere, susținut de o stare fizică și mentală atent gestionată.