Sergio Busquets, în staff-ul lui Juliano Belletti
Fostul mijlocaș va face parte din echipa tehnică a lui Juliano Belletti, antrenorul formației de rezerve a Barcelonei. Busquets va avea astfel primul rol oficial pe banca tehnică, la scurt timp după retragerea din activitate.
”Experiența, cunoștințele și modul său de a înțelege jocul devin parte din staff-ul lui Juliano Belletti, pentru a contribui la dezvoltarea și formarea tinerilor jucători ai echipei de rezerve a Barcelonei”, a transmis clubul catalan.
Busquets revine la clubul pentru care a jucat 722 de meciuri
Crescut la academia La Masia, Busquets a petrecut 15 sezoane la prima echipă a Barcelonei și a strâns 722 de apariții în toate competițiile. Fostul internațional spaniol și-a încheiat ulterior cariera la Inter Miami, unde a evoluat timp de două sezoane și jumătate alături de Lionel Messi, Luis Suarez și Jordi Alba, foștii săi coechipieri de la Barca.
Fiul fostului portar al Barcelonei Carlos Busquets, Sergio își va folosi experiența acumulată la cel mai înalt nivel pentru a contribui la pregătirea jucătorilor aflați în apropierea promovării la prima echipă.

Primul pas către o carieră de antrenor
Noul rol îi va permite să lucreze direct cu tinerii formați la academia catalană, în timp ce își va continua pregătirea pentru obținerea licenței de antrenor.
Busquets urmează astfel traseul parcurs de mai mulți foști jucători ai Barcelonei, care și-au început activitatea pe banca tehnică în cadrul academiei sau al echipei de rezerve.

