Serena Williams respinge zvonurile legate de revenirea ei în tenis: ”OMG!”

Serena Williams vorbește la America Business Forum
Serena Williams vorbește la America Business ForumMarco Bello / Reuters

Serena Williams a reintrat în programul de testare antidoping din tenis, însă campioana cu 23 de titluri de Grand Slam a negat marți că această decizie ar avea legătură cu o posibilă revenire în sportul pe care l-a dominat aproape două decenii.

International Tennis Integrity Agency a confirmat pentru Reuters că Williams, care nu a mai jucat din 2022, de la US Open, se află pe lista jucătorilor din programul de testare, unde fiecare trebuie să-și declare locația zilnic și să participe la testări aleatorii.

Totuși, pe măsură ce povestea includerii lui Williams, la 44 de ani, pe această listă – relatată inițial marți de The Athletic – a atras atenția și a stârnit speculații despre o posibilă revenire, marea campioană a reacționat pe rețelele sociale, negând că ar avea planuri de comeback.

"Omg, oameni buni, NU mă întorc. Acest val de zvonuri e nebunesc," a scris Williams pe X.

Agentul ei nu a răspuns imediat la emailul trimis de Reuters, care solicita clarificări privind motivul reînscrierii în programul de testare.

Numele lui Williams apare pe lista jucătorilor retrași de pe site-ul ITIA și ar putea reveni la competiții oficiale doar după ce va fi disponibilă pentru testări antidoping în afara competițiilor timp de cel puțin șase luni.

Săptămâna trecută, fosta lideră mondială a postat pe Instagram o serie de fotografii pe terenul de tenis, alături de fiica sa cea mică, Adira River, născută în august 2023.

În august 2022, înainte de ultimul său US Open, Williams anunța într-un articol din Vogue că "se îndepărtează treptat de tenis".

Williams, care a câștigat ultimul său titlu de Grand Slam la simplu în 2017, a urmărit mult timp să obțină al 24-lea trofeu, cu care ar fi egalat-o cu australianca Margaret Court, deținătoarea recordului.

Americanca a fost foarte aproape de această performanță, jucând în patru finale majore după ce a devenit mamă pentru prima dată, în 2017, când s-a născut Olympia.