Altele

Anglia, victorie eroică împotriva Franței în Turneul celor Şase Națiuni

Anglia învinge Franța într-un thriller în Șase Națiuni
Anglia învinge Franța într-un thriller în Șase NațiuniAdrian Dennis / AFP
Franța avea victoria în mână, dar Elliot Daly avea alte planuri și a marcat un eseu cu un minut înainte de final pentru Anglia, care a obținut o victorie in extremis cu 26-25 în Turneul celor Șase Națiuni împotriva Franței. Meciul s-a jucat pe stadionul Twickenham, sâmbătă, pe o ploaie torențială.

Franța a fost aproape de a obține a doua sa victorie consecutivă pe Twickenham, după cea istorică din 2023 (53-10), dar a eşuat la limită.

Selecționata ''Trandafirului'' a smuls victoria pe final, grație unui eseu al lui Elliot Daly (79), transformat de Fin Smith.

Englezii au reuşit patru eseuri, prin Ollie Lawrence (37), Tommy Freeman (58), Fin Baxter (70), Elliot Daly (79), una transformată de Marcus Smith (37) şi două de Fin Smith (70, 79).

Louis Bielle-Biarrey (30, 75) şi Damian Penaud (61) au semnat încercările francezilor, două transformate de Thomas Ramos (30, 75), care a punctat şi din două lovituri de pedeapsă (50, 56).

În alt meci desfăşurat sâmbătă, Italia a dispus de Țara Galilor cu 22-15.

Înaintea meciului Scoția - Irlanda, de duminică, Franța ocupă primul loc, cu 6 puncte, urmată de Anglia, 6 puncte, Scoția, 5 puncte, Irlanda, 5 puncte, Italia, 4 puncte, Țara Galilor, 1 punct.

Urmăriți cele Șase Națiuni cu Flashscore