"Continuați să susțineți naționala ca până acum și să gândiți meci cu meci. Viitorul lui Cristiano nu contează în acest moment. Voi vorbi... voi avea timp, voi discuta cu familia mea și apoi voi lua cea mai bună decizie. Nu mai iau decizii la cald, acum totul e cu calm. Acum, vreau doar să mă bucur de ziua de azi", a declarat CR7.
În ceea ce privește duelul cu Croația, el a declarat: "Mă așteptam (n.r la un meci tensionat). Ca și căpitan am mai trecut prin astfel de momente. Am spus că trebuie să știm să suferim. Ca să câștigi o competiție de acest nivel trebuie să știi să suferi. Azi a fost rândul nostru. Cred că a fost un meci foarte interesant pentru spectatori. Am controlat destul de bine prima repriză. În a doua, jocul a fost puțin haotic, dar e normal. Ăsta e fotbalul. Ei au marcat și noi am intrat puțin în panică. Dar apoi a venit descătușarea emoțională când am înscris din penalty. De acolo, meciul a devenit mai ușor. Apoi am mai avut ceva dificultăți, dar așa e competiția. Trebuie să fim pregătiți și să mergem mai departe".
"E o zi specială pentru Jota al nostru care ne veghează de sus. E un moment aparte. Toți am simțit că e prezent cu noi și singurul lucru care avea sens azi era să câștigăm pentru a-l omagia cum se cuvine", a mai spus el.
Cu privirea la despărțirea de Modric, portughezul a declarat: "Da, mi-am luat rămas bun. A fost o legendă a fotbalului și continuă să fie. Suntem aproape de aceeași vârstă, eu am cu un an mai mult decât el. E o legendă. Îl respect mult pe Modric pentru tot ce a făcut și continuă să facă în fotbal".

