Romário, legendarul fost fotbalist, una dintre figurile emblematice ale fotbalului brazilian, a lansat un atac devastator la adresa tehnicianului italian, solicitând oficialilor federației ruperea unilaterală a acordului cu acesta.
Fostul atacant al Barcelonei consideră că eșecul de la turneul final este dovada clară că actualul proiect nu are niciun viitor, în ciuda faptului că înțelegerea lui Ancelotti a fost reînnoită recent până în anul 2030.
”Dacă aş fi preşedintele CBF, aş rupe acel contract. Nu are cum să continue”, a tunat campionul mondial în timpul unei emisiuni difuzate pe propriul canal, Romário TV, unde a catalogat parcursul „Seleção” drept un adevărat „fiasco”.
”A slăbit echipa!”
În viziunea lui Romário, antrenorul italian poartă cea mai mare parte din vină pentru înfrângerea șocantă suferită în fața Norvegiei, scor 1-2. Fostul internațional a pus sub semnul întrebării mai multe hotărâri luate de Ancelotti pe parcursul jocului, taxând în mod special o mutare din repriza secundă.
Romário a criticat dur decizia de a-l înlocui pe mijlocașul Bruno Guimarães cu Ederson, o schimbare care, în opinia sa, a slăbit considerabil forța echipei exact în momentele în care sud-americanii alergau după egalare. De asemenea, fostul mare atacant nu s-a ferit să critice criteriile de selecție ale lotului și a subliniat că Ancelotti a eșuat complet în tentativa de a imprima un stil de joc clar și coerent naționalei braziliene.
”Scutul” lui Ancelotti în fața demiterii
Deși a acceptat ideea că și fotbaliștii împart o parte din responsabilitate pentru această contraperformanță, Romário a insistat că reconstrucția trebuie să înceapă obligatoriu de la nivelul băncii tehnice, considerând inacceptabil ca Brazilia să pornească la drum în noul ciclu pentru Cupa Mondială cu același staff.
Mai mult, brazilianul a sugerat că statutul de tehnician străin al lui Ancelotti l-a salvat momentan de furia deplină a opiniei publice și a oficialilor, beneficiind de un tratament preferențial în comparație cu un antrenor autohton:
”Un antrenor brazilian ar fi fost deja demis după o eliminare atât de timpurie”, a concluzionat Romário, sugerând că un tehnician local nu ar fi supraviețuit pe bancă după un asemenea rezultat.
CUPA MONDIALĂ FIFA 2026
Cupa Mondială din 2026 se desfășoară în perioada 11 iunie – 19 iulie în Statele Unite, Canada și Mexic.
Toate știrile de la Cupa Mondială | Programul meciurilor și ore | Tablou faze eliminatorii | Loturile celor 48 de echipe | Cei mai buni marcatori
Cupa Mondială la TV | Predicții și cote | Noi reguli la Mondial | Protocol furtuni și fulgere | Echipa grupelor
Reacția vehementă a lui Romário se alătură unui val uriaș de nemulțumiri exprimate de diverse personalități din fotbalul din Brazilia. Eliminarea suferită de cvintupla campioană mondială este una istorică: selecționata „Canarinha” a părăsit competiția încă din faza optimilor de finală pentru prima dată din 1990 încoace, o contraperformanță neagră care prelungește la 24 de ani seceta de titluri mondiale pentru cea mai galonată națională a planetei.
