Aryna Sabalenka și Coco Gauff, finalistă și învingătoare sâmbătă la Roland-Garros, păstrează primele două locuri în clasamentul WTA publicat luni, în care franțuzoaica Loïs Boisson, marea surpriză a turneului, a făcut un salt de 296 de locuri, până pe 65.
Invitată pe tabloul principal la un an după ce a suferit o operație de ligamente încrucișate la genunchiul stâng, Boisson (22 de ani) a jucat turneul de la Paris de pe poziția 361 în lume.
Nimeni nu se aștepta la tăvălugul care urma să vină. Outsidera a produs surpriză după surpriză și a ajuns în semifinale, învingându-le pe parcurs pe Jessica Pegula (încă nr. 3 mondial) în optimi și pe Mirra Andreeva (încă nr. 6 mondial) în sferturi înainte de a ceda în fața lui Gauff.
Iga Swiatek, triplă deținătoare a titlului, cu un total de patru victorii pe zgura pariziană din 2020, a coborât încă două locuri (7) după eliminarea din semifinale în fața Sabalenkăi.
Zheng Qinwen nu a reușit să repete isprava de la Jocurile Olimpice din vara trecută, când a cucerit medalia de aur pe același zgură pariziană, dar eliminarea ei în sferturi înseamnă totuși că a urcat două locuri și ocupă acum locul 5 WTA, cea mai bună clasare a sa.
Todoni, victorie la Bari
România are în acest moment 3 jucătoare în Top 100 WTA, cu Jaqueline Cristian, racheta numărul 1, pe poziția 49, cea mai bună clasare a sa.
Urmează Gabi Ruse pe locul 80 și performera săptămânii trecute, Anca Todoni, pe 87, după ce și-a apărat cu succes titlul obținut în 2024 la Bari, în Italia. Timișoreanca a trecut în finală de Anna Bondar din Ungaria, scor 7-6 (7/4), 4-6, 4-6.
Clasamentul WTA la data de 9 iunie 2025:
1. Aryna Sabalenka (BLR) 11.553 puncte
2. Coco Gauff (SUA) 8,083
3. Jessica Pegula (SUA) 6,483
4. Jasmine Paolini (ITA) 4,805
5. Zheng Qinwen (CHN) 4.668 (+2)
6. Mirra Andreeva (RUS) 4.636
7. Iga Swiatek (POL) 4.618 (-2)
8. Madison Keys (SUA) 4.484
9. Paula Badosa (ESP) 3.684 (+1)
10. Emma Navarro (SUA) 3.649 (-1)
11. Elena Rybakina (KAZ) 3.358
12. Diana Shnaider (RUS) 3.168
13. Elina Svitolina (UKR) 3.035 (+1)
14. Karolina Muchova (CZE) 2.929 (-1)
15. Amanda Anisimova (SUA) 2.804 (+1)
16. Daria Kasatkina (AUS) 2.801 (+1)
17. Barbora Krejcikova (CZE) 2.724 (-2)
18. Liudmila Samsonova (RUS) 2.390
19. Ekaterina Alexandrova 2.378 (+1)
20. Jelena Ostapenko (LAT) 2.200 (+1)
...
65. Loïs Boisson (FRA) 951 (+296)