Altele

Rednic debutează cu victorie la Standard Liege! Fostul dinamovist Homawoo, printre cei mai buni

Homawoo, în primul meci din campionat cu Standard Liege
Homawoo, în primul meci din campionat cu Standard LiegeČTK / Belga Press / VIRGINIE LEFOUR/ Profimedia

Echipa belgiană Standard Liege, antrenată de tehnicianul român Mircea Rednic, a învins sâmbătă seara, în deplasare, scor 2-0, formaţia La Louviere, în prima etapă a campionatului belgian de fotbal.

Standard și-a început sezonul în cel mai bun mod cu putință, învingând La Louvière sâmbătă seara. ”Les Rouches” s-au impus cu 0-2, un scor deja asigurat la pauză.

Standard a deschis scorul încă din minutul 5, prin Thomas Henry, iar în minutul 39 şi-a majorat avantajul, după ce Ilaimaharitra a transformat un penalty.

După o primă repriză convingătoare a celor din Liège, Louviers au arătat mult mai bine în partea a doua, dar nu a fost suficient pentru a egala. Cu această victorie, Standard devine primul club câștigător în sezonul 2025-2026 al campionatului Belgiei și preia conducerea în clasament.

Fostul ”câine roșu”, fundașul togolez Josue Homawoo, a avut a doua notă a meciului potrivit site-ului Flashscore, 8.1, iar jucătorul partidei a fost coechipierul său din apărare, belgianul Daan Dierckx.

Rednic și Homawoo, declarații după meci

Josue Homawoo este fericit că echipa sa a început foarte bine actuala campanie: ”Prima repriză a fost clar mai reușită decât a doua. Am încercat să dau totul, în ciuda faptului că am ajuns târziu la pregătiri”, a spus fundașul central al lui Standard Liege.

”Am dominat prima repriză, dar după pauză am suferit prea mult. Louvière a obținut prea multe faze fixe și am avut de suferit”. 

”Încă ne lipsesc automatismele și precizia în alegerile noastre. Apreciez atitudinea, dar trebuie să ne concentrăm deja pe următorul meci de acasă împotriva lui Dender”, a spus și tehnicianul lui Standard Liege, Mircea Rednic cel care a antrenat Dinamo de mai multe ori în carieră, ultima oară în 2021.