Salt la conținutul principal

Real Madrid îmbunătățește oferta pentru Vinícius Jr. Reacția brazilianului surprinde

Vinícius continuă negocierile cu Real Madrid
Vinícius continuă negocierile cu Real MadridBURAK AKBULUT / ANADOLU / Anadolu via AFP / Profimedia

Real Madrid i-a prezentat lui Vinícius Jr (26 de ani) o ofertă îmbunătățită de prelungire a contractului, în încercarea de a-l păstra pe brazilian pe Bernabeu.

Jucătorul a intrat deja în ultimele 12 luni ale actualului său contract, iar negocierile pentru o prelungire au rămas blocate după 18 luni de discuții.

Totuși, la Real Madrid există încredere că situația va fi deblocată. Clubul a prezentat agenților, într-o ultimă întâlnire, noi condiții pe care Vinícius le apreciază, potrivit detaliilor oferite de BBC.

Oficialii de rang înalt, inclusiv José Mourinho, sunt convinși că brazilianul va accepta prelungirea, chiar dacă propunerea nu ajunge încă la nivelul așteptărilor sale, iar un răspuns este așteptat în câteva ore, nu zile. Dacă va refuza oferta, Arsenal este pregătită să accelereze ofensiva. Real Madrid nu vrea să ajungă ca jucătorul să părăsească clubul gratuit.

Interesant este că reacția brazilianului a fost să șteargă toate fotografiile de pe contul său de Instagram, unde are peste 64 de milioane de urmăritori.

Captura de ecran a IG-ului lui Vinícius
Captura de ecran a IG-ului lui Vinícius@vinijr

Vinícius a revenit luni pentru a începe pregătirea de vară și pentru a efectua vizita medicală după Mondialul cu Brazilia. A jucat 375 de meciuri și a marcat 128 de goluri pentru club.

Extrema își dorește o recunoaștere financiară mai mare, nu doar prin salariu, ci și printr-un bonus de prelungire asemănător cu cel primit de Mbappé la semnare, în timp ce Real își menține politica salarială. Arsenal îl consideră principala țintă pentru postul de extremă stângă.

Fotbal