Altele

Reacția lui Patrick Mouratoglou după ce Simona Halep a fost suspendată 4 ani

Simona Halep și Patrick Mouratoglou
Simona Halep și Patrick Mouratoglou Profimedia
ITIA a dat un verdict dur în ceea ce privește cazul Simonei Halep. Sportiva din România a fost suspendată 4 ani din tenis.

Antrenorul Simonei, Patrick Mouratoglou, a avut o reacție dură la auzirea deciziei ITIA. 

"Nu-mi vine să cred ce decizie a luat astăzi ITIA în cazul Simona. Sunt extrem de șocat și am fost în tot acest an de metodele și comportamentul unei organizații care ar trebui să trateze corect jucătorii și să încerce să stabilească adevărul.

Citește și: Prima reacție a Simonei Halep după ce a fost suspendată 4 ani: "Lupta mea continuă"

Iată ce vreau să spun astăzi:

1. Cunosc integritatea Simonei și nu am nicio îndoială că nu a luat niciodată vreo substanță interzisă.

2. Am asistat la toate cele două zile de audiere alături de ea și NU pot să cred că Tribunalul a ajuns la această decizie pe baza probelor și argumentelor pe care le-am auzit.

3. Procesul și ITIA au fost total nedrepte față de Simona și acest lucru este total inacceptabil.

4. Sper că Simona va avea câștig de cauză la TAS, care este singurul tribunal care nu este controlat de ITIA.

Nu cred că ITIA a căutat adevărul în cazul Simonei și nu cred că a tratat-o într-un mod acceptabil. Sper că WTA, ATP și PTPA vor face tot ce le stă în putință pentru a schimba un sistem care distruge carierele unor jucătoare nevinovate", este mesajul transmis de Patrick Mouratoglou la câteva ore după ce ITIA a anunțat verdictul în cazul Simona Halep.