"Recuperarea lui Mircea Lucescu merge foarte bine, cred că l-ați şi descoperit. Cred că are toate abilitățile, aşa cum le avea pe teren, pe bancă şi acum ca selecționer. E într-o formă maximă, foarte dedicată acestei misiuni pe care o avem. După ce treci printr-o operație, ai nevoie de tot felul de sesiuni de fizioterapie, kinetoterapie şi pe care, bineînțeles, trebuie să le facă oricine care trece printr-o intervenție chirurgicală. Dar în momentul de față, cred că şi-a revenit şi chiar se simte chiar mult mai bine decât înainte de operație. Altfel nici nu ar fi trecut prin această intervenție", a declarat Burleanu la Centrul Național de pregătire de la Mogoşoaia.
Antrenorul echipei naționale de fotbal a României, Mircea Lucescu, a suferit o intervenție chirurgicală la şold la finalul lunii ianuarie a acestui an şi a avut nevoie de o perioadă de recuperare.
În vârstă de 79 de ani, Mircea Lucescu va debuta cu naționala României în campania calificare la Cupa Mondială din 2026 din SUA, Canada şi Mexic pe 21 martie, pe teren propriu cu selecționata statului Bosnia-Herțegovina, urmând ca pe 24 martie să joace în deplasare cu San Marino.