Răzvan Arnăut a câştigat bronzul la Europenele de lupte de la Bucureşti

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Răzvan Arnăut a câştigat bronzul la Europenele de lupte de la Bucureşti
Sportivul român Răzvan Arnăut a cucerit medalia de bronz la cat. 60 kg, stilul greco-roman
Sportivul român Răzvan Arnăut a cucerit medalia de bronz la cat. 60 kg, stilul greco-romanProfimedia
Sportivul român Răzvan Arnăut a cucerit medalia de bronz la cat. 60 kg, stilul greco-roman, miercuri, la Campionatele Europene de lupte pentru seniori de la Bucureşti, după ce l-a învins pe lituanianul Justas Petravicius.

Marți, în Sala Polivalentă din Capitală, Arnăut l-a învins în optimi pe israelianul Melkamu Fetene, în sferturi a trecut de armeanul Ghevorg Garibian, dar a pierdut semifinala cu azerul Nihat Zahid Mamadali.

Arnăut este medaliat cu bronz european în 2021.

Dubla campioană continentală Andreea Beatrice Ana s-a calificat, miercuri, în finala cat. 55 kg, astfel că şi-a asigurat o medalie.

Ana, care a fost şi campioană europeană şi mondială Under-23, se va bate pentru aur, joi, cu Mariana Drăguțan (Republica Moldova), fostă campioană europeană Under-23. Drăguțan, medaliată cu bronz la Europenele de seniori din 2022, a cucerit medalia de bronz la Mondialele de seniori de anul trecut.

Andreea Ana a trecut în preliminarii de bulgăroaica Sezen Behcetova Belberova, în sferturi s-a impus în fața ucrainencei Maria Vinik, iar în semifinale a câştigat în fața luptătoarei germane Anastasia Blayvas.

Arnăut a adus a doua medalie a României la Europenele de anul acesta, după bronzul obținut tot la greco-romane de Denis Florin Mihai (cat. 55 kg).

România participă cu 30 de sportivi la Europenele de la Bucureşti, câte 10 la fiecare stil.

Anul trecut, sportivii români au reuşit pentru prima oară după 43 de ani să cucerească două medalii de aur la aceeaşi ediție a Campionatelor Europene. La CE de seniori de la Zagreb, România a cucerit cinci medalii, dintre care două de aur, obținute de Andreea Beatrice Ana, la cat. 55 kg, şi Alexandra Nicoleta Anghel, la cat. 72 kg, şi trei de bronz, câştigate de Cătălina Axente la cat. 76 kg, de Kriszta Tunde Incze, la cat. 65 kg, şi de Denis Florin Mihai, la cat. 55 kg (greco-romane).