Daniel Oprița nu pleacă de la Steaua
Steaua a anunțat că întregul staff tehnic va rămâne alături de Oprița, oficialii considerând că, în acest moment, continuitatea și stabilitatea sunt importante pentru echipă.
Decizia vine după un început de sezon care nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor clubului. Oficialii Stelei au transmis că au încredere că echipa poate îmbunătăți evoluțiile și rezultatele prin muncă și unitate.
În perioada următoare, conducerea clubului urmează să identifice soluții pentru întărirea lotului de jucători.
Citește și: Chindia și-a demis antrenorul după înfrângerea cu CS Dinamo
"În urma discuțiilor purtate cu conducerea clubului, Daniel Oprița va continua în funcția de antrenor principal al echipei de fotbal Steaua București. Alături de acesta va rămâne și întregul staff tehnic.
Credem că, în acest moment, continuitatea și stabilitatea sunt importante pentru echipă și pentru traseul pe care îl urmărim.
În perioada următoare, vor fi identificate cele mai bune soluții pentru întărirea lotului de jucători, astfel încât echipa să își îmbunătățească evoluțiile și rezultatele.
Știm că începutul de sezon nu a fost cel pe care ni l-am dorit. Avem însă încredere că, prin unitate, muncă și susținerea suporterilor, putem merge înainte și putem readuce Steaua acolo unde ne dorim cu toții.
Continuăm împreună. Pentru Steaua!", se arată în comunicatul transmis de echipă.
Steaua ocupă ultima poziție în Liga 2, cu un singur punct după primele patru etape. Steaua a fost eliminată și din play-off-ul Cupei României, după înfrângerea cu Csikszereda, scor 1-2 după prelungiri.
