Preview U Cluj - FC Argeș: O întâlnire sub spectrul retrogradării

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Preview U Cluj - FC Argeș: O întâlnire sub spectrul retrogradării
Antrenorul lui U Cluj, Ioan Sabău, după înfrângerea cu 4-0 suferită în fața lui CFR Cluj
Antrenorul lui U Cluj, Ioan Sabău, după înfrângerea cu 4-0 suferită în fața lui CFR ClujProfimedia
Universitatea Cluj și FC Argeș se duelează în această seară, de la ora 21:00, în ultimul meci din runda inaugurală a play-out-ului Ligii 1.

Șepcile roșii” vin după un dureros 4-0 administrat de campioana CFR în derby-ul Clujului, dar vestea bună pentru formația pregătită de Ioan Sabău este legată de bilanțul foarte bun de pe teren propriu, unde nu a mai pierdut din luna octombrie, aceeași lună din care FC Argeș nu a mai înregistrat nicio victorie în SuperLiga. 

Piteștenii au disputat de atunci 14 partide, pierzând șapte și terminând la egalitate în tot atâtea, dar ar putea beneficia de impulsul dat de prezența unui nou antrenor, Bogdan Argeș Vintilă fiind numit recent pe banca lui FC Argeș

Din precedentele șase întâlniri din prima ligă, argeșenii au câștigat trei, în timp ce clujenii nu au bifat niciun succes (trei partide s-au terminat egal), media golurilor fiind de 2/meci. 

 În 67% din aceste dueluri (4/6) sau marcat peste 1,5 goluri, iar în 33% (2/6) peste 2,5. Ambele echipe au marcat în 67% din dueluri (4/6).

Partidele celor două formații nu au oferit foarte multe goluri în acest sezon, media combinată fiind de 60% la statistica peste 1,5 goluri/meci și 30% la statistica +2,5 goluri. 

În doar 44% din partidele celor două echipe au marcat ambele formații (media SuperLigii este 49%).

”Cred că toate aceste meciuri din play-out sunt foarte echilibrate, niciuna dintre echipe nu va ceda. Mulți spun că FC Argeș nu e o echipă importantă, periculoasă și așa mai departe, dar nu e așa. Au și schimbat antrenorul, deci va fi un meci greu și pe care trebuie să-l pregătim foarte bine”, a declarat antrenorul Universității Cluj, Ioan Sabău, pentru site-ul oficial al clubului.

”A fost o săptămână grea pentru noi, după rezultatul cu CFR. Ne-am pregătit, zic eu, destul de bine și sper ca la ora jocului jucătorii să fie la fel de încărcați cum au fost de exemplu la jocul cu Farul, la fel de responsabili și dornici să câștige. Sper ca suporterii să ne fie alături și să ne susțină. Avem nevoie de ei. 

E o oră destul de târzie, dar sper ca după acest joc să aibă același respect și aceeași încredere față de jucători și mine cum au arătat și până acum”, a mai spus Ioan Sabău.

De partea cealaltă, suporterii piteșteni au fost prezenți la antrenamentul echipei preferate, unde au afișat un mesaj pentru jucători: ”Câștigați sau plecați”, dar și-au arătat susținerea față de noul antrenor, Bogdan Argeș Vintilă, căruia i-au dedicat un banner separat: „BAV, vultur adevărat, ai demonstrat / Te vom respecta neîncetat”.

Urmărește Universitatea Cluj - FC Argeș pe Flashscore!