Napoli este mai aproape ca oricând de cucerirea titlului de campioană după 33 de ani, având în clasament o distanță aproape incredibilă de 18 puncte față de urmăritoare.
Echipa de sub Vezuviu are o nouă serie impresionată de opt victorii consecutive în campionat și nu are de gând să se oprească în fața lui Lazio. Jucătorii lui Spaletti au pierdut o singură dată în acest an, chiar la revenirea de după vacanță, un 1-0 pe Giuseppe Meazza contra lui Inter.

Partenopeii au trecut fără probleme etapa trecută de Empoli, cu 2-0, un scor înregistrat încă de la pauză, prin autogolul lui Ismajli și reușita lui Osimhen, deși au evoluat mai bine de 30 de minute cu un om mai puțin după eliminarea lui Mario Rui, care automat va lipsi contra lazialilor.
Cele două superstaruri ale napoletanilor, Kvaratskhelia și Osimhen, vor fi valizi pentru confruntarea cu Lazio. Georgianul a fost anunțat de agentul său că are mari șanse să ajungă în vară la Barcelona sau la Real Madrid, în timp ce Osimhen are o serie fabuloasă de nouă meciuri consecutive cu gol în Serie A și nu pare dispus să o întrerupă.
„Este unul dintre cei care merită să joace pentru valoarea și experiența sa. Îmi este ușor să lucrez cu băieți care au valoare, aptitudine de a asculta, de a învăța pentru că asta îți oferă întotdeauna posibilitatea de a merge mai departe”, a declarat Spaletti despre golgeterul său.

În ceea ce privește primul 11, Mario Rui va fi înlocuit cu Mathias Olivera, singurul semn de întrebare fiind pe flancul drept al atacului, unde Lozano este favorit în fața lui Matteo Politano.
Lazio se află în clasament pe locul patru și se luptă pentru un loc de Champions League, încercând în același timp să nu neglijeze parcursul european din Conference League, acolo unde AS Roma lui Mourinho a dansat cu trofeul pe străzile orașului.

Prima echipă apărută în capitala romană are un parcurs oscilant în acest an. Lazialii vin după calificarea în optimile celei de-a treia competiții europene inter-cluburi, după o victorie și un egal în fața CFR-ului, dar și după două victorii în campionat în care jucătorii lui Sarri n-au impresionat. Etapa trecută, Immobile et co. n-au reușit decât un 1-0 în fața Sampdoriei, o echipă care are puține speranțe de a se mai salva de la retrogradare.

Sarri, napoletan la origine, se întoarce acasă din postura de adversar și încearca să profite de o eventuală relaxare a napoletanilor, mai ales că, pentru biancocelești urmează cinci confruntări de foc (dubla cu Alkmaar din Conference League, derby-urile cu Napoli și AS Roma, dar și o deplasare deloc ușoară la Bologna) care pot hotărî destinul formației în acest sezon.
La laziali, Casale își ispășește etapa de suspendare pentru cumul de cartonașe, dar revine Romagnoli în centrul defensivei. De asemenea, Pedro nu este complet refăcut, însă Maurizio Sarri poate conta pe Mattia Zaccagni.
Ultima victorie a lui Lazio pe Diego Maradona a fost în 2015, în ultima etapă, un 4-2 care a calificat-o în Europa. Cele două echipe au adunat doar o remiză în ultimele 19 întâlniri.