Japonia-Costa Rica 0-1. O nouă supriză la Cupa Mondială

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Japonia-Costa Rica 0-1. O nouă supriză la Cupa Mondială
Actualizat
Profimedia
Japonia a pierdut surprinzător meciul cu Costa Rica din Grupa E a Campionatului Mondial. 

Click pentru comentariul audio si statistica meciului

Unicul gol al partidei a fost înscris de fundașul Fuller, în minutul 82, după un șut superb în colțul lung.

Japonezii au dominat categoric ambele reprize, dar fără să își creeze ocazii clare de gol. Primul șut pe poartă a venit abia în minutul 46.

Niponii puteau egala în finalul partidei, dar Navas a intervit foarte bine la singura ocazie importană de gol a reprizei secunde.

Costa Rica va juca în ultimul meci al grupei cu Germania, iar Japonia va încerca să retrăiască și cu Spania frumoasa amintire din prima rundă.  

Statistica partidei

Statistica meciului
Statistica meciuluiOpta by Stats Perform

Principalele faze ale partidei 

Min 90+6: Arbitrul fluieră finalul partidei. Japonezii pierd un meci pe care l-au dominat aproape total

Min 90: Se anunță de la margine șase minute de prelungire

Min 88: Ocazie uriașă pentru Japonia. O pasă care desface apărarea costaricană îl gasește în careu pe Kamada, acesta trimite fără să privească spre poartă, dar Keylor Navas intervine foarte bine.

Min 82: GOOOL Costa Rica. Ceea ce nu anticipa nimeni, s-a întâmplat. Costaricanii au deschis scorul după execuție superbă a fundașului stânga Fuller.

Min. 71: Kamada execută în zid o lovitură liberă de pe linia de 16m după un fault făcut de Calvo

Min. 61: Lovitură liberă de la 18 m, zonă centrală, dar același Soma trage peste poartă

Min 55: Soma a urcat frumos pe banda stânga, a reușit să pătrundă câțiva metri în interiorul careului, dar șutul său a trecut puțin peste transversală

Min 50: Un fundaș costarican blochează șutul lui Wataru Endo din interiorul careului, după o bâlbâială a aparării 

Min 46: A venit și primul șut pe poarta. Hidemasa Morita a trimis puternic de la marginea careului, dar portarul a reușit sa respingă

Min: 46: A început repriza a doua

Statistica primei reprize

Statistica primei reprize
Statistica primei reprizeOpta by Stats Perform

Min 45+1: S-a încheiat o primă repriză, scor la pauza 0-0. Pe durata primei părți nu s-a înregistrat niciun șut pe spațiul porții

Min. 45: Prima repriza se va prelungi cu un singur minut

Min 35: Campball reia de la marginea careului de 16 m peste transversală

Min 25: Echipa din Costa Rica a mai echilibrat situația, dar până acum nu s-au înregistrat ocazii clare de gol

Min 10: Meciul se joacă, până acum, numai în terenul costaricanilor

Min. 1: A început partida

 

Echipele de start

Echipele de start
Echipele de startOpta by Stats Perform

Preview

Japonia - Costa Rica ne propun o întâlnire între două echipe cu stări de spirit diametral opuse.

Japonia are ca punct de plecare victoria incredibilă obținută în fața Germaniei, iar un nou meci câștigat azi ar califica-o, în mare măsură, în optimile competiției. Iar asta nu ar fi o performanță de care să se sperie sau să se inhibe, deorece niponii au trecut de grupe la trei din ultimele șase ediții, inclusiv precedenta din Rusia. 

”Am câștigat primul nostru meci împotriva unei mari puteri din fotbal. A fost o reușită deosebită pentru Japonia, jucătorii au fost grozavi și sunt foarte mândru de asta, dar această victorie nu este o garanție de succes pentru meciul următor. Cu Costa Rica va fi un meci crucial atât pentru noi, cât și pentru ei. Chiar dacă au fost învinși cu un categoric 7-0 de Spania, în primul meci, să nu uităm că ei au ajuns în 2014 până în sferturi, deci va fi cu siguranță un meci foarte greu. Sigur, obiectivul nostru este victoria, scorul contează mai puțin”, a spus selecționerul nipon.

Din păcate, victoria cu Germania a lăsat și urme. Hiroki Sakai a fost nevoit să părăsească terenul din cauza unei întinderi, în timp ce Takehiro Tomiyasu s-a accidentat la tendon. Ambii sunt incerți pentru meciul cu Costa Rica și este puțin probabil să-i vedem pe teren

Managerul Japoniei, Hajime Moriyasu, a făcut câteva schimbări tactice interesante împotriva Germaniei. Situația va fi însă cu totul alta în fața celor de la Costa Rica, care va sta în spate și va permite Japoniei să aibă posesia. Acest lucru va necesita jucători mai tehnici, cum ar fi Takefusa Kubo, Takuma Asano, Kaoru Mitoma sau Takumi Minamino, deoarece vor avea mai puțin spațiu pentru a ataca.

Japonia nu a pierdut niciodată în cele patru întâlniri anterioare cu Costa Rica în toate competițiile (W3 D1), marcând trei goluri în fiecare dintre cele trei victorii. Aceasta va fi însă prima confruntare dintre cele două echipe la Cupa Mondială.

De cealaltă parte, Costa Rica a fost umilită în prima rundă de Spania, cu 7-0, și orice discuție legată de viitorul echipei la acest turneu final e obligatoriu să înceapă cu o victorie astăzi.

Costa Rica a ajuns la Cupa Mondială cu reputația de a fi o echipă puternică din punct de vedere defensiv, după ce a primit doar opt goluri în calificările pentru Cupa Mondială, dar a fost făcută praf de o Spanie care abia le-a permis adversarilor săi să atingă mingea.

Selecționerul Luis Suarez a respins ideea că echipa sa are nevoie de o "renaștere", fiind sigur că fotbaliștii săi nu vor mai repeta aceleași greșeli și împotriva Japoniei.

"Renaștere? Nu suntem morți, așa că nu putem avea o renaștere. În urmă cu zece ani, Honduras a învins Canada cu 8-1. Acum Canada este cea mai bună echipă din CONCACAF. Au trecut doar 10 ani, așa că sunt sigur că au învățat din acea înfrângere. Toată lumea învață din greșelile lor, dar trebuie să fii puternic pentru a continua și să spui: "OK, îmi voi reveni chiar dacă sunt expus la critici sau dacă sunt învins". Dacă nu continui să lupți, ești un învins", a declarat Suarez reporterilor înaintea celui de-al doilea meci din Grupa E.

Singurul aspect pozitiv din catastrofa împotriva Spaniei este că Suarez nu are nicio nouă problemă medicală înaintea meciului de azi. Când a fost întrebat dacă trebuie să facă schimbări la meciul cu Japonia pentru a evita o umilință similară, Suarez a răspuns că are încredere în jucătorii săi să îi urmeze instrucțiunile după ce a avut discuții sincere cu echipa sa.

”Ei sunt conștienți că trebuie să ofere o altă prestație. Este ceea ce am văzut când am lucrat în ultimele trei zile după meci. Am vorbit, am lucrat și văd că suntem dispuși - în fiecare zi - să avem o prestație complet diferită cu Japonia și să nu repetăm greșelile pe care le-am avut împotriva Spaniei", a mai spus Suarez.

Costa Rica nu a reușit să câștige niciun meci în ultimele șapte partide de la Cupa Mondială FIFA, iar în cinci dintre ele nici nu a marcat. Singura confruntare anterioară a Costa Ricăi la Cupa Mondială FIFA împotriva unei echipe asiatice a fost în 2002, când a învins China cu 2-0.

Costa Rica este la a șasea participare la o Cupă Mondială, cea mai mare perfomanță a lor fiind calificarea în sferturi în 2014 când au fost eliminați de Olanda după lovituri de departajare.