Trei înfrângeri cu scorul de 2-1 are FC Voluntari în acest an, cea mai recentă fiind înregistrată în etapa precedentă pe terenul celor de la FC U Craiova.
Ultimul succes al ilfovenilor a venit la începutul lunii noiembrie când au învins pe teren propriu pe FC Hermannstadt cu 3-0.
În urma acestei serii negative, formația pregătită de Liviu Ciobotariu ocupă locul 13 în SuperLiga, cu 26 de puncte.
Un aspect care le-ar putea da speranțe mai mari gazdelor este statistica ultimelor cinci întâlniri directe, în care ilfovenii au obținut o victorie și două rezultate de egalitate, cel mai recent duel dintre cele două formații încheindu-se 1-1 în turul din Bănie.

De partea cealaltă, Universitatea Craiova are nevoie de un singur punct pentru a-și asigura matematic prezența în play-off-ul competiției, însă antrenorul Eugen Neagoe va viza, cu siguranță, toate cele trei puncte, pentru a avea o poziție cât mai bună la începutul meciurilor directe cu celelalte contracandidate din primele șase locuri.
Oltenii se confruntă, însă, cu unele probleme de lot, Vladimir Screciu, Mihai Căpățînă și Bogdan Vătăjelu urmând să absenteze la această confruntare. În schimb, Ștefan Bairam ar putea reveni în lotul craiovean.
Ștefan Vlădoiu, jucătorul revenit la Universitatea Craiova în această iarnă, poate bifa primul meci ca titular la formația din Bănie.
”Partida este dificilă, știm cu toții că FC Voluntari este o echipă grea, care pierde destul de greu pe teren propriu, chiar dacă au pierdut ultimele partide pe care le-au disputat la Voluntari. CFR Cluj a reușit să câștige cu 1-0 greu dintr-un autogol, iar FCSB cu scorul de 2-1, știm ce s-a întâmplat la acea partidă.
”Este o echipă grea, care are jucători valoroși cu experiență foarte mare, dar am încredere în băieții noștri. Venim după două rezultate bune împotriva CFR Cluj și FCSB, sunt convins că duminică băieții vor face tot ce depinde să câștigăm jocul, este foarte important pentru noi”, a declarat antrenorul Eugen Neagoe înaintea acestei confruntări.
Formația din Bănie nu va putea să îl aibă în teren pe cel mai bun marcator împotriva trupei lui Liviu Ciobotariu.
Nicușor Bancu a înscris șapte goluri în poarta celor de la FC Voluntari. Căpitanul alb-albaștrilor este încă indisponibil pentru Eugen Neagoe, care speră să îl aibă la dispoziție pentru ultimele partide din campionat.
”Știți problemele destul de multe cu care ne-am confruntat în ultima perioadă, Nicușor Bancu este pe drumul cel bun, dar nu poate fi luat în calcul în acest moment, deci nu putem să grăbim revenirea lui în echipă. Probabil că Baiaram va face parte din lotul nostru de duminică, mai avem încă două antrenamente și vom decide dacă este în parametri optimi”, a adăugat tehnicianul oltean.