Preview CFR-FC Argeș. Clujenii vor să rupă seria celor trei înfrângeri

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Preview CFR-FC Argeș. Clujenii vor să rupă seria celor trei înfrângeri

Krasniqi ”l-a eliminat” pe Patric în meciul cu Lazio
Krasniqi ”l-a eliminat” pe Patric în meciul cu LazioProfimedia
CFR Cluj și FC Argeș se întâlnesc duminică în runda a 26-a a Superligii.

CFR a plecat dezamăgită de pe Olimpico, deși scorul înregistrat la finalul partidei cu Lazio îi permite să sper la calificare. 

La conferința de presă premergătoare acestui meci, Dan Petrescu a avut o reacție dură față de cei care au criticat prestația echipei sale în meciul de la Roma, amintind de celebra profeție a lui Hagi care a spus înainte de ”Mondialul” din 1998 că ”generației sale ar trebui să li se facă statui pentru că în următorii 20 de ani România nu se va mai califica la un Campionat Mondial”.

”Hai să vedem cine va mai fi în primăvara europeană. Atunci să mă sunați și vă zic că am mai greșit eu. Asta e realitatea, suntem departe de fotbalul adevărat. E ca la echipa națională, când eu am anunțat cu Hagi că 20 de ani nu ne vom mai califica la Mondiale. Trebuia să spunem 40, am greșit. Dacă nu-s bani, ce să facem? Să avem bugete de 100 de milioane, ca Dinamo Zagreb și Steaua Roșie Belgrad, apoi să avem pretenții”, a spus Petrescu.

Meciul cu FC Argeș îi prinde pe clujeni cum nu se poate mai prost. Între dubla cu Lazio, în care jucătorii feroviari trebuie să evite accidentările, dar sub presiunea victoriei, atât pentru că echipa din Gruia nu a mai câștigat de două etape, lucru mai rar întâlnit la echipa antrenată de Dan Petrescu, cât datorită faptului că Farul a câștigat deja meciul cu Petrolul și a mărit distanța la cinci puncte față de CFR.

Ultimele jocuri CFR
Ultimele jocuri CFRFlashscore

Totuși, echipa din Gruia a câștigat ultimele șapte confruntări cu adversara din această etapă, dar faptul că în ultimele trei runde nu au reușit să marcheze poate fi un aspect îngrijorător.

FC Argeș e în cădere liberă în campionat. Echipa n-a mai câștigat de la sfârșitul lui octombrie, acumulând nu mai puțin de nouă meciuri consecutive fără victorie, piteștenii ocupând locul 13 în ierarhia primei ligi, la 8 puncte de ultima clasată, CS Mioveni. În plus, FC Argeș nu a câștigat niciodată în Gruia, unde a înregistrat doar patru remize în 14 deplasări, într-un duel cu un istoric de peste 50 de ani. 

Pentru a mai remedia puțin situația din clasament, echipa din Trivale l-a transferat în această săptămână pe Kevin Koubemba, de la Chernomorets Odesa, un internațional congolez ce ar trebui să aducă un plus în atacul echipei lui Croitoru. Koubemba este cel de-al 11-lea transfer al lui FC Argeș în această iarnă, clubul piteștean ocupând primul loc în Superligă la acest capitol.

În meciul tur, clujenii s-au impus cu 1-0, prin golul lui Camora, fundașul cu cele mai multe meciuri all-time jucate pe prima scenă în tricoul grupării din Gruia fiind la prima reușită cu piciorul drept din întreaga sa cariera.

Echipe probabile

CFR Cluj (4-3-3): Scuffet - Braun, Kolinger, Burcă, Camora - Bordeianu, Muhar, Boateng - Petrila, Malele, Krasniqi.

FC Argeș (4-2-3-1): Straton - Tofan, Zebec, Turda, Rizzi - Colli, Mimito Biai - Jakolis, Bassong, Crețu - Garita