Salt la conținutul principal

Prestație excelentă pentru Lisav Eissat! Internaționalul, titular în victoria zdrobitoare cu Newcastle

Lisav Eissat în tricoul echipei naționale a României
Lisav Eissat în tricoul echipei naționale a RomânieiALEX NICODIM / NURPHOTO / NURPHOTO VIA AFP

Internaționalul român Lisav Eissat, în vârstă de 21 de ani, a fost titular în victoria surprinzătoare obținută de Bristol City în meciul amical disputat împotriva celor de la Newcastle United, încheiat cu scorul categoric de 4-1. Confruntarea a consemnat a treia apariție a lui Eissat în tricoul englezilor, după ce anterior fusese integralist în eșecul cu Stockport (0-2) și evoluase timp de 28 de minute în succesul cu Swindon (3-1).

Băieții antrenați de Michael Skubala au început în forță duelul, deschizând scorul în minutul 26 prin Sam Greenwood, pentru ca avantajul să fie dublat doar trei minute mai târziu de Lorent Tolaj.

Unul dintre cele mai impresionante momente ale meciului s-a consumat în minutul 45, când Lisav Eissat a reușit o intervenție defensivă fantastică în propriul careu, blocând un contraatac periculos condus de Anthony Elanga, recunoscut drept unul dintre cei mai rapizi fotbaliști din Premier League. Cei doi se vor reîntâlni în curând și pe scena internațională, în meciurile din Liga Națiunilor, Elanga fiind un om de bază în naționala Suediei.

În repriza secundă, Max Bird a dus scorul la 3-0 în minutul 50. Eissat a fost înlocuit în minutul 73, iar la scurt timp, în minutul 78, Harvey Barnes a redus din diferență pentru echipa condusă de Eddie Howe. Tabela a fost închisă definitiv trei minute mai târziu, în urma autogolului semnat de Sven Botman.

Declarația românului după transferul de la Maccabi Haifa

Bristol City a început meciul într-o formulă 4-2-3-1, trimitându-i pe teren pe Tickle - Tanner, Dickie, Eissat, Pring - Randell, Knight - Horvat, Bird, S. Greenwood - Tolaj, având o listă extinsă de rezerve din care au făcut parte Adebayo, Atkinson, Bell, Eile, Ezendu, Knight-Lebel, E. Morrison, Naylor, Thelwell, L. Thomas, Twine, Wallace, J. Williams și Yah.

De cealaltă parte, Newcastle a mizat pe un sistem 4-3-3: Jaouen - J. Murphy, Schar, Botman, Hall - J. Ramsey, Steur, Willock - Elanga, Neave, Barnes, pe banca de rezerve aflându-se D. Charlton, Ferreira, Finneran, A. Harris, M. Miley, Munda, A. Murphy, Park Seung-soo, M. Pivas, N. Pope, Sanusi și Shahar.

Lisav Eissat
Lisav EissatFlashscore

Aflat la început de drum în Anglia, după ce Bristol City l-a achiziționat de la Maccabi Haifa în schimbul sumei de 2,5 milioane de euro, fundasul român s-a arătat extrem de motivat de noua provocare din carieră:

”Au existat și alte opțiuni, dar din momentul în care am vorbit cu oamenii de la Bristol City, am simțit că mă doreau cu adevărat. Mi-au prezentat un plan clar, au crezut în mine și am simțit că acesta era locul potrivit pentru a mă dezvolta și a face următorul pas în cariera mea. Știu că aceasta este o ligă foarte intensă și competitivă. Vin umil, gata să muncesc din greu și să mă dovedesc la fiecare antrenament. Cred în abilitățile mele și sper să mă integrez cât mai repede posibil.”

Fotbal