Președintele Agenției Naționale pentru Sport și-a depus demisia. Motivele invocate

Președintele Agenției Naționale pentru Sport, Bogdan Matei
Președintele Agenției Naționale pentru Sport, Bogdan MateiAgerpres Foto

Preşedintele Agenției Naționale pentru Sport, Bogdan Matei a declarat, joi, pentru Agerpres, că şi-a depus demisia din funcție, decizia sa urmând să intre în vigoare începând cu data de 28 decembrie 2025.

Motivele renunțării sunt strict personale, a subliniat oficialul ANS.

”Mi-am depus demisia din funcția de preşedinte al ANS începând cu 28 decembrie. Motivele sunt strict personale, nu au legătură cu nimic altceva. Este o problemă de familie, o problemă de sănătate şi nimic mai mult. Eu țin să le mulțumesc tuturor celor din lumea sportului pentru tot ceea ce fac, le doresc mult succes şi Sărbători Fericite”, a spus el.

Bogdan Matei a menționat că nu are informații privind posibilul său înlocuitor.

”Nu am idee despre cine va veni în locul meu, eu am înştiințat conducerea partidului despre decizia mea. Demisia momentan nu a fost aprobată de prim-ministru, dar urmează să dea această decizie. Nu ştiu ce va decide prim-ministrul, dar până la urmă este o demisie”, a precizat Matei.

Constantin-Bogdan Matei, fost parlamentar PSD, a fost instalat, la 13 ianuarie 2025, în funcția de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Agenției Naționale pentru Sport, decizia fiind publicată, în Monitorul Oficial. El a înlocuit-o pe fosta mare canotoare Elisabeta Lipă, care a renunțat la 31 decembrie 2024 la funcția de preşedinte al ANS, atribuțiile acesteia fiind preluate la momentul respectiv de vicepreşedintele Thomas Moldovan.

În vârstă de 44 de ani, Bogdan Matei a condus în urmă cu şase ani Ministerul Tineretului şi Sportului. El a preluat portofoliul la 21 noiembrie 2018 şi l-a încheiat la 10 octombrie 2019, când a căzut Guvernul Dăncilă prin moțiune de cenzură.


Mențiuni