După instalarea lui Dan Alexa și obținerea promovării, obiectivul declarat al timișorenilor este calificarea în play-off și atacarea primei ligi cât mai repede.
Ștefan Ștefanovici vine cu experiență de lider
La 24 de ani, Ștefanovici ajunge la Timișoara după un sezon în care a fost unul dintre oamenii importanți ai Politehnicii Iași.
Fundașul a purtat banderola de căpitan a formației moldovene și este văzut drept un jucător care poate aduce atât stabilitate defensivă, cât și experiență într-un vestiar aflat în reconstrucție.
La prezentare, noul jucător al bănățenilor a vorbit deschis despre obiectivul principal al echipei.
”Îmi doresc să promovăm cât mai rapid, dacă se poate chiar din primul an! Ambițiile clubului, orașul și suporterii. Atmosfera creată de ei este extraordinară m-au influențat foarte mult să vin la Poli Timișoara. Sper să nu-i dezamăgim, să promovăm cât mai curând și să readucem Timișoara în prima ligă”.
Dan Alexa combină experiența cu tinerețea
Ștefanovici nu este singura mutare realizată de Poli în această perioadă.
Conducerea a început campania de transferuri prin aducerea lui Mihai Alexandru Bonț, atacant de 19 ani transferat de la CS Sănătatea Cluj-Napoca. Tânărul vârf vine după un sezon în care a marcat opt goluri în 29 de apariții.
În paralel, clubul a adus și jucători cu experiență importantă în fotbalul românesc, precum Andrei Artean și Aurelian Chițu.
Printre achizițiile verii se numără și Stephan Drăghici, jucător care a evoluat ultima dată la Steaua.
Mijlocașul de bandă are o experiență consistentă atât în SuperLigă, unde a adunat 82 de meciuri și două goluri, cât și în Liga 2, competiție în care a bifat 131 de partide și nouă reușite.
Trei jucători au părăsit echipa
În timp ce lotul este completat cu nume noi, Poli a anunțat și primele despărțiri după promovare.
Clubul a renunțat la Tudor Eugen Cociș, Raul Clemeniuc și Godberg Barry Cooper, trei jucători care au făcut parte din lotul care a obținut promovarea din Liga 3.
