Altele

Paula Badosa se consideră o jucătoare mai bună decât când era numărul doi mondial

Paula Badosa
Paula BadosaWaleed Zein / ANADOLU / Anadolu via AFP / Profimedia
Jucătoarea spaniolă de tenis Paula Badosa, aflată pe locul 11 în clasamentul WTA, se consideră în prezent o jucătoare mai bună decât în aprilie 2022, când ocupa locul secund în clasamentul mondial feminin.

"Sunt o jucătoare mai bună decât atunci când eram numărul doi în lume. Sunt la niveluri superioare. Evident, am fost pe locul al doilea înainte, dar chiar acum mă consider superioară din toate punctele de vedere", a spus Badosa într-un interviu pentru EFE, înaintea debutului său la turneul de la Merida (Mexic).

Badosa este a doua favorită a turneului Merida Open, de categoria WTA 500, cu o săptămână înainte de a participa la turneul WTA 1.000 de la Indian Wells, în care s-a impus în 2021.

În urma unei accidentări la spate, Badosa a ieşit de pe lista celor mai bune 100 de jucătoare din lume în 2023, dar anul trecut a revenit în mare formă, iar în ianuarie a ajuns în semifinale la Australian Open, primul Grand Slam al anului, performanță care i-a redat încrederea.

"A fost greu ceea ce am trăit, o fractură de stres care m-a împiedicat să duc o viață normală. Mă durea când dormeam. A fost puțin greu să mă descurc, dar am crezut în mine, că voi reveni când voi fi vindecată. Sunt sănătoasă acum şi chiar vreau să joc", a povestit Badosa.

Iberica este o jucătoare care nu se controlează când vine vorba să-şi arate emoțiile; plânge uşor şi are vârfuri de exaltare după victorii: "Întotdeauna am spus-o. A fi atât de emoțională este dificil într-un sport atât de dur, dar aşa sunt. Învăț să mă descurc cât mai mult posibil şi să mă simt puternică. Mi-aş fi dorit să fiu mai rece, bineînțeles că da."

La Merida, Badosa va debuta direct în optimile de finală împotriva învingătoarei meciului dintre columbianca Camila Osorio (53 WTA) şi românca Jaqueline Cristian (85 WTA). Ea anticipează un meci greu, indiferent de adversară: "Va fi un meci dificil, dar sunt într-o formă bună. A fi un jucător de tenis de nivel înalt este greu. Să fii cineva în viață, să ieşi în evidență la ceva implică întotdeauna sacrificii, lacrimi şi bucurie."

Cu victorii la Arina Sabalenka, Iga Swiatek şi Coco Gauff, primele trei din ierarhia WTA, Badosa are potențial de a câştiga un turneu de Grand Slam, marele ei obiectiv: "Pentru asta mă trezesc în fiecare zi, vreau să cred că până voi câştiga un turneu mare mă voi lupta pentru a-l atinge. Trebuie să fiu bine mental, emoțional şi fizic. Sunt mulți factori care influențează, dar ştiu că o pot face. Tenisul este foarte mental şi mă provoc mereu."