Altele

Pasiunea lui Alcaraz pentru care este admonestat de părinți: ”Nu mai aduce alții”

Carlos Alcaraz în sala de forță
Carlos Alcaraz în sala de forțăCLIVE BRUNSKILL / GETTY IMAGES EUROPE / Getty Images via AFP

Într-o rară incursiune în sfera personală, Carlos Alcaraz a oferit câteva detalii dincolo de cariera sa sportivă, într-un dialog cu Financial Times. Cu o sinceritate calmă, tânărul tenismen a vorbit despre legătura puternică pe care o păstrează cu familia și despre un hobby neașteptat, departe de terenul de joc.

Chiar dacă a cunoscut faima pe marile arene ale lumii, Alcaraz continuă să ducă o viață ancorată în simplitate. Originar din El Palmar, un cartier muncitoresc din Murcia, Spania, sportivul în vârstă de 22 de ani trăiește încă alături de părinți și frații săi, în apartamentul în care a crescut.

”Deocamdată, locuiesc în continuare cu părinții mei în aceeași casă, ca de obicei. Deoarece călătoresc mult, nu îi văd des, așa că, atunci când sunt acasă, îmi place să profit la maximum de timpul petrecut cu ei.”

Pasiunea care umple casa… la propriu

Pe lângă tenis, Alcaraz a dezvăluit o altă latură a personalității sale: pasiunea pentru adidași. Nu este doar un interes trecător, ci o adevărată obsesie, recunoscută cu umor chiar de el.

”Sunt un adevărat fanatic al adidașilor. Îi ador. Și nu mai am loc acasă. Mama mă ceartă pentru că mă întorc de la fiecare turneu cu perechi noi. Îmi spune mereu: „Nu, nu mai aduce, nu mai am loc să îi depozitez.””

Această colecție în continuă expansiune pare să fie un mic refugiu personal pentru sportivul care, între antrenamente și turnee, găsește bucurie în lucruri simple. Pentru Alcaraz urmează o nouă prezență la turneul Masters 1000 de la Cincinnati, programat în perioada 7-18 august.