Parchetul cere menținerea în arest a brazilianului Dani Alves, incriminat de probe ADN

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Parchetul cere menținerea în arest a brazilianului Dani Alves, incriminat de probe ADN

Parchetul a cerut Tribunalului din Barcelona să-l mențină în arest pe Dani Alves
Parchetul a cerut Tribunalului din Barcelona să-l mențină în arest pe Dani AlvesProfimedia
Parchetul a cerut Tribunalului din Barcelona să-l mențină în arest pe fotbalistul brazilian Dani Alves, fostul jucător al echipei FC Barcelona, ca urmare a numeroaselor indicii care îl incriminează, inclusiv probele ADN, în timp ce avocații săi au pus din nou la îndoială versiunea victimei.

În ședința care a avut loc joi la secția a treia a Tribunalului din Barcelona s-a analizat apelul introdus de apărarea lui Alves, prin care contesta măsura arestului preventiv decisă de judecător ca urmare a acuzației de violare a unei tinere într-o discotecă din Barcelona.

După cum au precizat surse judiciare, la ședința care a avut loc cu ușile închise a proteja identitatea victimei, apărarea internaționalului brazilian a cerut din nou eliberarea lui Alves și a pus la îndoială varianta prezentată de victimă, invocând, totodată, că aceasta nu prezenta leziuni vaginale.

Atât parchetul, cât și acuzarea se opun eliberării din arest a fotbalistului, care se află în penitenciar din 20 ianuarie.

Conform unor surse din Ministerul Public, Parchetul și-a prezentat deja raportul la Tribunalul din Barcelona pentru a se opune eliberării fotbalistului și respinge măsurile preventive de retragere a pașaportului, de prezentare zilnică în fața organelor legii și de a purta o brățară electronică de monitorizare, așa cum propune apărarea.

Avocații lui Alves au contestat în fața instanței din Barcelona ordinul judecătorului de instrucție de a-l trimite pe Alves în arest preventiv pentru că ar violat o tânără într-o discotecă din Barcelona pe data de 30 decembrie, pentru care instanța trebuie să decidă o posibilă eliberare.

Fotbalistul brazilian Dani Alves a fost reținut la Barcelona în cadrul unei anchete pentru o presupusă agresiune sexuală.

Pe 10 ianuarie, tribunalul din Barcelona a anunțat că a deschis o anchetă pentru un presupus delict de agresiune sexuală după o plângere a unei femei, care l-a acuzat de atingeri nepotrivite în discoteca Sutton din capitala catalană, în noaptea dintre 30 și 31 decembrie.

Reclamanta, care petrecea la clubul amintit alături de câțiva prieteni, a declarat poliției că fotbalistul brazilian a atins-o pe sub lenjeria intimă fără consimțământul ei. Însoțită de prietenii ei, femeia a raportat cele întâmplate personalului de securitate al clubului de noapte, care a activat protocolul relevant în aceste cazuri și a sesizat poliția catalană.

La fața locului s-au deplasat agenți ai poliției catalane, care i-au luat declarația femeii, deși aceasta nu a oficializat plângerea pentru agresiune sexuală decât pe 2 ianuarie, câteva zile mai târziu.

La scurt timp după ce femeia a denunțat agresiunea sexuală, Dani Alves s-a întors în Mexic pentru a se alătura ''Pumelor'', echipa la care joacă.

Alves, 39 ani, a evoluat la FC Barcelona în perioadele 2008-2016 și 2021-2022, iar din iulie 2022 a semnat un contract pe un an cu Pumas UNAM, care i-a reziliat înțelegerea pe 20 ianuarie.