Inițiativa a venit după izbucnirea nervoasă a americancei Coco Gauff, care a fost filmată lovind cu furie racheta de pământ, în mod repetat, luna trecută, la Australian Open, fără să ştie că incidentul era transmis telespectatorilor din întreaga lume, fapt care a generat dezbateri referitoare la intimitatea în cadrul turneelor.
Sârbul Novak Djokovic şi poloneza Iga Swiatek s-au numărat printre jucătorii care au cerut mai multă intimitate în afara terenului în urma acestui incident.
Turneul ATX Open de la Austin a venit însă cu o soluție. ”Prezentăm camera furiei de la ATX Open - prima de acest fel - unde jucătoarele îşi pot exprima în mod privat frustrarea sau emoțiile într-un mediu sigur, fără camere”, au precizat organizatorii turneului texan de categoria WTA 250 pe rețelele de socializare.
Postarea conținea şi un semn cu cuvintele 'nu zâmbi' şi 'numără până la trei', alături de o rachetă ruptă.
Deşi reacțiile online au fost în mare parte pozitive, unii s-au întrebat dacă încăperea nu îi încurajează pe jucători să-şi exprime 'frustrările' într-un mod fizic.
Organizatorii turneului de tenis de la Dubai au amenajat săptămâna aceasta un camion 'Smash Room' pentru fani, jucătorul chinez Shang Juncheng fiind invitat să-l încerce în fața camerelor.
'Am spart câteva obiecte, inclusiv DVD-uri şi containere mari. Este zgomotos şi este intens, dar într-un sens bun. Scoți tot ce ai în tine acolo, în loc să duci acea frustrare pe teren', a spus tenismanul chinez.
