Opt vedete care ar putea străluci în anul 2024. Biles, Bellingham și Mbappe printre ele

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Opt vedete care ar putea străluci în anul 2024. Biles, Bellingham și Mbappe printre ele

Bellingham și Mbappe la World Cup 2022, în Qatar
Bellingham și Mbappe la World Cup 2022, în Qatar AFP
Agenția PA trece în revistă opt vedete aşteptate să strălucească în anul 2024 la Jocurile Olimpice de la Paris şi la Campionatul European de fotbal.

1. Sky Brown - Britanica, un superstar pentru skateboarding, a câştigat o medalie istorică de bronz la Jocurile Olimpice 2020 de la Tokyo 2020 şi va ajunge la Paris în calitate de campioană mondială en titre la categoria park.

În vârstă de numai 15 ani, Brown încă nu a renunțat la speranța de a reprezenta şi echipa Marii Britanii în proba olimpică de surfing din Tahiti.

2. Simone Biles - Una dintre cele mai mari gimnaste din toate timpurile a reuşit o revenire spectaculoasă în 2023, după o pauză prelungită în care a acordat prioritate sănătății mintale.

Cu un bilanț remarcabil de patru medalii de aur la Mondiale, inclusiv la individual compus, americanca Biles va fi din nou vedeta de urmărit la Paris.

3. Noah Lyles - Starul american al atletismului a uimit în 2023, câştigând aurul atât la 100 m, cât şi la 200 m la Campionatele Mondiale de la Budapesta.

Medaliat cu bronz la Tokyo în proba de 200 m, Lyles intenționează să-şi lărgească orizontul, concurând poate şi în ştafetă masculină de 4x400 m.

4. Jude Bellingham - Fotbalistul naționalei Angliei, a impresionat la Real Madrid, marcând 12 goluri în primele 14 apariții în La Liga şi devenind de asemenea primul jucător care înscrie în primele sale patru meciuri pentru această echipă în Liga Campionilor.

O platformă senzațională înainte de EURO 2024 din Germania.

5. Jannik Sinner - Italianul, un tenisman cu un joc rapid pe linia de fund, anunță de ceva timp că este un pretendent serios la un titlu de Mare Şlem şi sunt semne că 2024 ar putea fi anul lui.

Sinner a câştigat două din cele patru întâlniri cu Novak Djokovic - inclusiv un meci dramatic în Cupa Davis - şi se pare că anul 2024 va arăta asemănător pentru el.

6. Luca Brecel - Probabil nu se va antrena şi va fi unul dintre primii care va spune că nu are şanse.

Dar enigmaticul belgian Luca Brecel va reveni în aprilie în calitate de campion mondial la snooker şi este unul dintre puținii jucători de top de astăzi care sunt atât de rezistenți pentru a ajunge la sfârşitul celor 17 zile istovitoare.

7. Kylian Mbappe - Poate că Mbappe nu are cea mai bună stare de spirit din cauza relației cu echipa sa de club, PSG, dar importanța sa pentru Franța şi capacitatea de a străluci în marile competiții vor fi în evidente în timpul EURO 2024.

Mai mult, Mbappe încă mai speră să participe la JO de la Paris ca jucător peste limita de vârstă.

8. Keely Hodgkinson - Britanica, specialistă până acum a probei de 800 de metri, s-a mulțumit până acum cu medalii de argint la Campionate Mondiale consecutive, dar şi la Jocurile Olimpice de la Tokyo şi la Jocurile Commonwealth de la Birmingham.

Toți ochii vor fi ațintiți pe încercarea ei de a reuşi mai mult la Paris.