Tielemans pleacă după trei ani de la Aston Villa
Internaționalul belgian a ajuns la Villa în 2023, liber de contract după despărțirea de Leicester, și a strâns 134 de apariții pentru formația din Birmingham. În sezonul trecut, Tielemans a câștigat Europa League și a deschis scorul în finala disputată împotriva lui Freiburg.
Înaintea transferului la Aston Villa, mijlocașul cucerise FA Cup și Community Shield alături de Leicester. Tielemans are 90 de selecții pentru naționala Belgiei și a marcat două goluri la Cupa Mondială din această vară, competiție la care belgienii au fost eliminați de Spania în optimile de finală (scor 1-2).
”Este aici. Bun venit în familia United, Youri”, a fost mesajul publicat de ”Diavolii Roșii” pe rețelele de socializare.
Al treilea transfer realizat de Manchester United
Tielemans este al treilea jucător adus de Manchester United în această perioadă de mercato, după mijlocașul Andrey Santos și portarul Karl Darlow. Pentru Santos, formația engleză a achitat către Chelsea 48 de milioane de lire sterline (aproximativ 55,7 milioane de euro), la care se pot adăuga bonusuri de două milioane de lire sterline (aproximativ 2,3 milioane de euro).
United ajunsese la un acord și pentru transferul lui Ederson de la Atalanta, în schimbul a 35 de milioane de lire sterline (aproximativ 40,6 milioane de euro), însă mutarea mijlocașului brazilian a picat în urma problemelor descoperite la vizita medicală.
