UPDATE:
„În ultimele zile, de la eliminare încoace, am reflectat mult și am discutat cu persoane apropiate din viața mea și din cadrul federației. Decizia a fost extrem de greu de luat”, a declarat Julian Nagelsmann.
După discuțiile din zilele acestea, Nagelsmann a cerut oficial să fie eliberat din funcție, iar DFB a anunțat că a acceptat solicitarea selecționerului.
Federația a confirmat totodată că intenționează să poarte discuții cu Jürgen Klopp în vederea numirii unui nou selecționer. Potrivit comunicatului, Klopp și-ar fi exprimat deja „disponibilitatea de principiu” de a prelua postul.
Știrea inițială
Potrivit informațiilor apărute în presa germană, decizia a fost luată în urma eliminării Germaniei de la Campionatul Mondial FIFA 2026. Confirmarea oficială din partea federației este așteptată în scurt timp.
Demisia lui Nagelsmann marchează sfârșitul mandatului său pe banca tehnică a naționalei, după ce obiectivul de a conduce Germania către o performanță importantă la turneul final nu a fost îndeplinit.
Până la o confirmare oficială, informația este prezentată de publicația germană BILD ca fiind iminentă. Conform publicației germane, tehnicianul în vârstă de 38 de ani ar fi de acord cu o soluție care să îi permită o despărțire amiabilă și onorabilă, variantă ce i-ar fi fost propusă în cadrul unei ședințe de criză organizate la sediul Federația Germană de Fotbal (DFB).
Julian Nagelsmann a preluat conducerea naționalei Germaniei în septembrie 2023, succedându-i lui Hansi Flick.
Deocamdată nu a fost desemnat un înlocuitor, însă primul nume vehiculat pentru preluarea postului este cel al lui Jürgen Klopp, fost campion cu Borussia Dortmund și Liverpool F.C..
Reamintim că Paraguay s-a calificat în faza următoare eliminatorie a Cupei Mondiale FIFA pentru doar a doua oară în istoria sa, după ce a eliminat Germania la loviturile de departajare, în urma unui rezultat de 1-1 după 120 de minute de joc, la Boston.
După acea înfrângere, a declarat în legătură cu viitorul său:"Nu mai depinde de mine, dar sunt pregătit dacă vor acest lucru."
"Dacă cineva nu își dorește asta, trebuie să-mi spună. Eu vreau să continui. Nu sunt genul care fuge. Vreau să continui, dar în fotbal nu ai mereu controlul asupra lucrurilor. Dacă DFB (Federația Germană de Fotbal) vrea, atunci mă voi pregăti pentru Campionatul European și Liga Națiunilor", a mai spus el la acel moment.
