Salt la conținutul principal

Oficial! Clubul de tradiție a fost retrogradat în Liga a 6-a

Stadionul din Bordeaux
Stadionul din BordeauxROMAIN PERROCHEAU / AFP

Lovitură uriașă pentru unul dintre cele mai importante cluburi din istoria fotbalului francez. Girondins Bordeaux a fost exclusă din competițiile naționale după ce Comisia de Apel a Direcției Naționale de Control a Gestiunii (DNCG) a menținut sancțiunea dictată la finalul lunii iunie.

Clubul, care în sezonul trecut a evoluat în al patrulea eșalon și a încheiat pe locul secund, riscă acum să ajungă în ligile de amatori și chiar să intre în procedură de lichidare judiciară.

DNCG a confirmat excluderea lui Bordeaux

Decizia a fost anunțată miercuri, după analiza apelului depus de clubul francez.

”Documentul de mai jos permite doar luarea la cunoștință a deciziilor Comisiei de Apel a DNCG. Aceste decizii sunt furnizate cu titlu informativ și nu înlocuiesc în niciun fel decizia motivată care este notificată cluburilor.

”Se dispune excluderea echipei masculine de seniori din competițiile naționale, începând de la finalul sezonului 2025-2026”, se arată în comunicatul DNCG.

Potrivit L'Equipe, Girondins Bordeaux nu va mai evolua în competițiile naționale profesioniste în sezonul următor.

Datoria de 10 milioane de euro a fost decisivă

Fondul de investiții Sparta Capital, care administrează clubul, nu a reușit să asigure cele 10 milioane de euro necesare pentru continuarea activității.

În plus, conducerea nu a găsit un alt investitor care să acopere deficitul financiar, astfel că sancțiunea a rămas definitivă.

Situația s-ar putea agrava în perioada următoare. Bordeaux are programată o ședință la tribunal, iar până la sfârșitul lunii instanța ar putea decide intrarea clubului în procedură de lichidare judiciară.

Un club istoric, cu șase titluri și locul în care s-a afirmat Zidane

Girondins Bordeaux este una dintre cele mai importante formații din istoria Franței, având în palmares șase titluri de campioană, cucerite în 1950, 1984, 1985, 1987, 1999 și 2009. Clubul a mai câștigat patru Cupe ale Franței și trei Supercupe.

Tot la Bordeaux s-a remarcat și Zinedine Zidane. Legendarul mijlocaș a evoluat pentru formația franceză între 1992 și 1996, înainte de transferurile la Juventus și Real Madrid.

Fotbal