O nouă surpriză la Cincinnati! Ostapenko și Bronzetti, meciul serii în Statele Unite

Jelena Ostapenko
Jelena Ostapenko MATTHEW STOCKMAN / GETTY IMAGES NORTH AMERICA / Getty Images via AFP / Profimedia

O nouă surpriză de proporții a avut loc la turneul din Ohio. Favorita numărul 23, Jelena Ostapenko, a suferit o înfrângere șocantă în turul 3, fiind învinsă de italianca Lucia Bronzetti, scor 1-6, 6-3, 6-4. Cel mai incredibil aspect al partidei este că letona a avut nu mai puțin de 44 de lovituri direct câștigătoare, față de cele 22 ale adversarei sale.

Deși a avut un început de meci fulminant, adjudecându-și primul set cu 6-1 în doar 26 de minute, Ostapenko a clacat pe parcurs. Această inconstanță cronică a marcat întregul ei sezon.

După ce a cucerit titlul la Stuttgart contra numărului 1 mondial, Aryna Sabalenka, într-unul dintre cele mai bune turnee ale carierei, letona nu a mai reușit să lege mai mult de două victorii consecutive în următoarele șapte competiții.

Italianca a profitat de erorile neforțate ale Jelenei (45) și a jucat extrem de precis, comițând doar șase astfel de greșeli.

Această precizie a fost cheia revenirii sale, impunându-se la capătul unui duel de două ore. Pentru Bronzetti, această calificare în optimi este doar a doua de acest fel la un turneu de WTA 1000, după performanța de la Miami din 2022.

În optimile de finală, Lucia Bronzetti o va întâlni pe favorita numărul doi a turneului, Coco Gauff.

 Americanca, care ar fi trebuit să o înfrunte pe Dayana Yastremska în turul 3, a avansat automat, după ce adversara sa s-a retras din cauza unei accidentări.

Va fi a treia întâlnire directă dintre cele două, Gauff impunându-se în precedentele două confruntări, ambele în minimum de seturi.