Salt la conținutul principal

O nouă lovitură pentru Reghecampf după eșecul cu Corvinul! FCSB e la un pas să piardă și unul dintre titularii de bază

Meriton Korenica
Meriton KorenicaRazvan Pasarica / Sport News / Profimedia

FCSB a pierdut nu doar meciul cu Corvinul, scor 0-1, ci și unul dintre jucătorii importanți ai echipei. Meriton Korenica (29 de ani) ar fi suferit o accidentare serioasă și ar fi ajuns la spital după partida disputată în etapa a 15-a din Liga 1, potrivit Digisport.

Meriton Korenica a ajuns la spital

Fotbalistul kosovar a fost nevoit să părăsească terenul în minutul 82, după ce s-a accidentat la piciorul stâng. Korenica ar fi călcat greșit într-o fază în care nu se afla în contact cu vreun adversar, iar problema medicală ar fi fost suficient de serioasă încât să necesite un control la spital.

Citește și: Reacția lui Laurențiu Reghecampf, după ce FCSB a fost învinsă de nou-promovata Corvinul: „Dezamăgit, dezamăgit total”

Laurențiu Reghecampf a confirmat că accidentarea a fost una îngrijorătoare, fără să ofere însă detalii suplimentare despre starea jucătorului.

„Din păcate, ni se accidentează și jucători în anumite momente în care nu ar trebui. Kore (n.r. Meriton Korenica) calcă greșit singur, aterizează și se pare că este o accidentare mai urâtă”, a declarat antrenorul după înfrângerea cu Corvinul.

Alege Flashscore pe GoogleVezi articolele noastre mai des
AdaugăAdaugă pe Google

Fotbal