Altele

O jucătoare de tenis din România a fost suspendată de ITIA pentru trucare de meciuri

Agenția Internațională de Integritate a Tenisului (ITIA) a pronunțat o decizie severă împotriva jucătoarei române Alexandra Iordache
Agenția Internațională de Integritate a Tenisului (ITIA) a pronunțat o decizie severă împotriva jucătoarei române Alexandra IordacheWavebreak Media LTD / Wavebreak / Profimedia
Agenția Internațională de Integritate a Tenisului (ITIA) a pronunțat o decizie severă împotriva jucătoarei române Alexandra Iordache, aceasta primind o interdicție de participare la competiții pentru o perioadă de doi ani.

Conform declarațiilor oficiale ale forului internațional, sportiva în vârstă de 21 de ani a recunoscut implicarea în manipularea rezultatelor unor meciuri în schimbul banilor.

Alexandra Iordache, suspendată pentru 2 ani pentru trucare de meciuri

”Jucătoarea de tenis din România, Alexandra Iordache, care a atins în august 2023 a ajuns pe locul 756, cel mai înalt al carierei, a recunoscut că a aranjat rezultatul unui meci în schimbul unei plăţi, a avut o abordare coruptă către o altă jucătoare şi a aranjat distrugerea probelor.

Iordache, în vârstă de 21 de ani, a fost suspendată pe o perioadă de doi ani şi amendată cu 15.000 de dolari, dintre care 5000 de dolari, cu suspendare. Perioada de ineligibilitate a jucătoarei a început pe 11 martie 2025 şi se va încheia pe 10 martie 2027″, se arată în decizia emisă de reprezentanții ITIA.

Este o nouă lovitură de imagine pentru tenisul din România, venind după controversatul caz de dopaj în care a fost implicată Simona Halep, în urmă cu mai puțin de trei ani. 

Considerată o jucătoare de tenis de mare viitor în România, Alexandra Iordache reușea în 2016 să cucerească titlul naţional la categoria U16, perioadă în care era legitimată la CSM Bucureşti.


Mențiuni