Noul contract propus de Carlos Alcaraz ar fi dus la ruptura de antrenorul său, Juan Carlos Ferrero

Juan Carlos Ferrero și Carlos Alcaraz la Wimbledon
Juan Carlos Ferrero și Carlos Alcaraz la WimbledonCLIVE BRUNSKILL / GETTY IMAGES EUROPE / GETTY IMAGES VIA AFP

Ruperea colaborării dintre Juan Carlos Ferrero și Carlos Alcaraz își are originea în negocierile pentru un nou contract. Antrenorul valencian a primit documentul sâmbăta trecută, având la dispoziție 48 de ore pentru a-l accepta sau respinge.

Propunerea conținea mai multe clauze considerate inacceptabile de către Ferrero, scrie cotidianul Marca. Deși componenta financiară prevedea o reducere semnificativă a remunerației, acest aspect nu a reprezentat principalul obstacol. Problemele au apărut în special la capitole care nu ar fi avut legătură directă cu activitatea sportivă, precizează ziarul spaniol, fără a menționa însă ce ar conține mai exact acele clauze.

În sezonul recent încheiat, Carlos Alcaraz a obținut câștiguri de 18,8 milioane de dolari, totalul veniturilor sale din cariera profesionistă ajungând la 57,5 milioane de dolari.

Termenul-limită pentru un răspuns a expirat luni dimineață, iar miercuri a fost confirmată oficial încetarea colaborării dintre Alcaraz și Ferrero, începută în 2018.

Cei doi au format un tandem încă din primii ani ai carierei profesioniste a jucătorului. Înainte de această etapă, Alcaraz a fost pregătit de Carlos Santos între cinci și nouă ani, iar apoi de Kiko Navarro, până la vârsta de 17 ani. Sub îndrumarea lui Juan Carlos Ferrero, Carlitos s-a impus definitiv în circuitul ATP, adunând un palmares de 24 de titluri.

Printre acestea se numără trofee de Grand Slam – US Open (2022, 2025), Wimbledon (2023, 2024) și Roland Garros (2024, 2025) – alături de succese în turnee Masters 1000, ATP 500 și ATP 250, precum și medalia de argint obținută la Jocurile Olimpice de la Paris 2024.