Noul antrenorul al Rapidului: "Vrem să dominăm campionatul României, nu am venit să fiu pe locul 2"

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Noul antrenorul al Rapidului: "Vrem să dominăm campionatul României, nu am venit să fiu pe locul 2"
Kim Rassmusen
Kim RassmusenAgerpres
Antrenorul danez Kim Rassmusen, instalat la conducerea formației de handbal feminin CS Rapid București, a declarat, joi, că își dorește să domine cu noua sa echipă campionatul României, deoarece nu a venit pentru a încheia pe locul 2.

"Este bine să fiu în România din nou, când am primit această propunere nu a fost o decizie dificilă de luat. Ştiu Bucureștiul, știu ce a construit clubul aici la Rapid împreună cu fanii și nu puteam să spun 'nu' acestei șanse. Mie îmi place să fiu antrenor la cel mai înalt nivel și să am ocazia să fiu din nou în Champions League. Îmi place atmosfera, îmi place presiunea. Sigur, este finalul sezonului și nu va fi ușor, dar trebuie să fii curajos și să dai tot ce ai mai bun. Pentru a domina handbalul românesc ai nevoie de răbdare și calm pentru că fiecare meci e ca o furtună sau uragan. Toată lumea este tensionată. Am învățat că trebuie să rămâi calm în furtună. Desigur că vrem să dominăm campionatul României. Nu sunt aici să fiu pe locul 2, sunt aici să fiu pe primul loc și pentru a domina", a afirmat tehnicianul înaintea antrenamentului de joi de la Sala Rapid.

El a subliniat însă că în acest sezon este imposibil ca Rapid să o mai depășească pe CSM București în clasament.

"Anul acesta nu este posibil să încheiem înaintea celor de la CSM București. Au jucat foarte bine în acest sezon, însă eu am venit aici pentru Rapid și mă concentrez să obținem cel mai bun rezultat posibil la final. Cu siguranță anul viitor ne vom bate cu toată lumea. Dar acum vom încerca să ne cunoaștem unii cu alții, să facem pași mici și să realizăm câte un mic miracol. E târziu acum să fac mari schimbări la Rapid. Am urmărit de mai mulți ani această echipă, știu jucătoarele, am jucat de multe ori împotriva lor... Nu am cum să fac o mare revoluție acum și să schimb totul. Schimbarea trebuie făcută încet, o vom lua pas cu pas. Dar e imposibil de făcut mari schimbări la echipă în acest moment. Fetele sunt deschise, dar avem nevoie de puțin timp pentru a ne cunoaște. Însă am încredere că împreună putem face lucruri frumoase", a explicat acesta.

"În 2016 am încheiat foarte bine sezonul cu CSM București (n.r. - a câștigat Liga Campionilor), însă ca să ajungem acolo a fost nevoie de timp. De același lucru am nevoie și la Rapid, de timp, pentru a le cunoaște cât mai bine pe jucătoare pentru a construi ceva solid, de durată", a adăugat Rasmussen.

În play-off-ul Ligii Campionilor, în care CS Rapid va întâlni echipa slovenă Krim Mercator Ljubljana, șansele sunt egale, susține tehnicianul danez.

"Krim a dovedit tuturor că este în formă. A învins-o pe CSM București, care are cel mai bun sezon al său. Așadar Krim va fi pregătită de această întâlnire cu noi. Însă eu am încredere, șansele sunt 50-50%, pentru că noi avem unele avantaje, ei le au pe ale lor. Eu de abia aștept să fiu parte a unui astfel de joc, care sunt convins că va fi unul foarte greu împotriva unor jucătoare cu mare experiență. Va fi cu adevărat o luptă", a precizat antrenorul.

Kim Rasmussen este convins că fanii rapidiști trăiesc meciurile la aceeași intensitate ca și el.

'Îi urmăresc pe fanii rapidiști de ceva timp. Eu sunt un antrenor emoțional, trăiesc la maximum fiecare meci, așa că fanii creează aceeași atmosferă pe care există în interiorul meu în timpul partidelor. Fanii rapidiști sunt jucătorii 8 și 9 pentru noi, ajută foarte mult echipa, mai ales în această sală. Îmi pot doar imagina atmosfera pe care o fac aici. Așa că de abia aștept primul meci alături de ei', a mai spus el.

Danezul Kim Rasmussen a fost instalat, miercuri, în funcția de antrenor principal al echipei CS Rapid București, campioana en titre a României la handbal feminin.

Rasmussen (50 ani), care a câștigat trofeul Ligii Campionilor cu CSM București, în 2016, are o experiență de peste 30 de ani și îl înlocuiește în funcție pe spaniolul Carlos Viver.

CS Rapid se află la 9 puncte de liderul CSM București în Liga Națională, după 17 etape, iar în Liga Campionilor va înfrunta echipa slovenă Krim Mercator Ljubljana în play-off.